Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, viața românească civilă va suferi unele transformări. Ne vom interesa aici de consecințele acestei aderări asupra dreptului în țara noastră.

Dreptul românesc își trage rădăcinile din dreptul roman, codificat de către împaratul Iustin. În Franța, Napoleon s-a inspirat din codul Iustinian pentru a elabora Codul Civil francez în 1804, ce a fost preluat aproape fără modificări de către țara noastră în 1864.

Bineînțeles, modificări au intervenit într-un secol și jumătate, Codul Civil însă în redactarea actuală reflectă încă o viață socială ce (din păcate, de multe ori) nu mai este actuală.

La vecinii noștri mai vechi europeni situația nu este mai bună. Eminentul profesor Serge Guinchard deplângea de mult timp deja acest decalaj în dreptul francez, chiar dacă dreptul procesual (care este specialitatea D- sale) s-a adaptat mult mai ușor noilor metode/tehnici moderne.

Ce să mai cerem în materie de realism istoric când Dalloz-ul precizează că notele explicative ale redacției figurează în italică și articolul 1 al Codului Civil francez este redactat în felul următor :
“ Legile sunt executorii pe tot teritoriul francez, în virtutea promulgării ce este făcută de către Rege (Președintele Republicii).
Vor fi executate în fiecare parte a Regatului (Republicii).”

Nevoia unei reforme în profunzime a dreptului este resimțită în multe țări, în vederea actualizării și a unei mai bune adaptări la realitatea cotidiană. La începuturi, visul european chema la un drept comun pentru toate țările C.E.E. ; imposibil de realizat, încearcă acum să devină un modus vivendi, să fie numitor comun măcar în materie civilă, în domeniile liberei circulări ale persoanelor, al azilului, al emigrării.

Dreptul comunitar, un supra-drept se poate spune, va deveni de la 1 ianuarie 2007 direct aplicabil în dreptul nostru intern. Va reprezenta cea mai însemnată consecință a aderării țării noastre la aventura europeană, și de mare importanță, precum vom vedea.




Ce este dreptul comunitar ?

În absența unor prevederi clare, definiția dreptului comunitar este aceeași ca a dreptului intern, unealta ce permite o funcționare legală a societății civile, compusă din texte legislative, din jurisprudență și din doctrină, doctrina reprezentând articolele de specialitate, ce aduc o lumină asupra interpretării unui text sau a aplicațiilor posibile.
Noțiunea de aplicabilitate directă nu a fost enunțată de legislator în tratatele fondatoare, ci precum vom vedea a fost degajată de către C.J.C.E.¹, tragând concluziile textelor ce urmăreau alinierea tuturor justițiilor în spațiul european.
Din multe justiții, câteodată desuete și având fiecare particulăritățile lor naționale (de multe ori regionale), legislatorul a visat să facă una singură, aplicabilă în spațiul comunitar. Utopia este evidentă, dat fiind volumul legislației și al codificărilor ce intervin zilnic. Atunci când un deputat francez (A. Tourret) nu ezită să spună în fața camerelor că în Franța nimeni nu știe exact câte texte se votează în propria Adunare Națională, nu putem decât să deplângem diletantismul ce caracterizează aventura europeană.




Delimitările dreptului comunitar

Se dorește o aliniere a justițiilor în spațiul european, și în apele tulburi ale diverselor tratate, o întrebare interesantă se pune în discuțiile de specialitate : dar ce înseamnă mai clar acest lucru ? Dacă se invocă în Franța o jurisprudență spaniolă, oare judecătorul francez are obligația să țină cont de aceasta ? Vom vedea mai departe că dispozițiile comunitare primează asupra dreptului național. Acolo unde însă opiniile autorizate sunt divergente, este limita acestor dispoziții comunitare. Unii pretind că o jurisprudență dintr-o țară aderentă, de exemplu în materie socială unde regula stabilită este de a aplica dispozițiile cele mai favorabile salariatului, poate și trebuie aplicată într-un caz similar din altă țară europeană.
Dar cum rămâne cu baza legislativă ? Cum poate fi aplicată în România o jurisprudență spaniolă atunci când textele legiferatoare care sunt la baza jurisprudenței spaniole lipsesc cu desăvârșire în România ? Adevărata întrebare este dacă jurisprudențele naționale se încadrează sau nu în dreptul comunitar derivat, la care C.J.C.E. a extins obligativitatea aplicării directe în dreptul național.



Aplicarea directă în dreptul național a dreptului comunitar

Dacă delimitările dreptului comunitar nu au fost definite, precum am văzut, în mod satisfăcător, nici aplicabilitatea directă nu a fost în mod expres prevăzută, a trebuit C.J.C.E. să precizeze această obligație a statelor membre.

„ Rezultă din toate aceste elemente că, fiind dintr-o sursă autonomă, dreptului născut din tratat nu i s-ar putea deci opune judiciar -din cauza naturii specifice originale- un text intern oricare ar fi, fără a pierde caracterul lui comunitar și fără să fie pusă în cauză însăși baza Comunității; Că transferul operat de către state a ordinii lor juridice interne către ordinea juridică comunitară, ale drepturilor și obligațiilor corespunzând dispozițiilor tratatului înseamnă deci o limitare definitivă a drepturilor lor suverane împotriva căreia nu ar putea merge nici un act unilateral ulterior incompatibil cu noțiunea de Comunitate (...)” C.J.C.E., 15 iulie 1964, p 36-37.

„Judecătorul național, însărcinat cu aplicarea, în cadrul competenței lui, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația să asigure plinul efect al acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată, din propria sa autoritate, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar posterioară, fără să fie nevoie de a cere sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional” C.J.C.E., 4 aprilie 1968.

Deciziile C.J.C.E. se lipsesc de comentarii. Judecătorul intern, fie de judecătorie, de tribunal, de Curte de Apel, sau, cu atât mai mult, al Curții supreme, va avea de la 1 ianuarie 2007 obligația de ne-respectare a propriei legislații din moment ce aceasta ar intra în conflict cu dreptul comunitar. Ceea ce presupune cel puțin o bună cunoștiință a dreptului comunitar compus, reamintim, din legislație, jurisprudență și doctrină. Acest lucru în condițiile în care, la cunoștiința noastră, deciziile C.J.C.E., precum și cele C.E.D.H.², nu sunt traduse în limba română. Răspunderea conformității deciziilor judecătorului cu dreptul european este cu atât mai mare cu cât judecătorul intern are pe de altă parte obligația de a califica în drept argumentele părților și de a desemna textele aplicabile, la nevoie recalificând faptele fără a fi legat de încadrarea dată lor de către părțile la un proces.


Să nu disperăm totuși, judecătorii noștri nu vor fi chiar așa de singuri în fața noilor lor răspunderi. Din haosul judiciar european Comisia Comunităților Europene a dat un raport pe 28 iunie 2006, care încearcă să readucă puțină ordine în interpretarea și aplicarea textelor. De la 1 ianuarie 2007 va reintra în vigoare articolul 234 al tratatului C.E., ce permite consultarea C.J.C.E. de către oricare instanță națională, prin intermediul întrebării prejudiciale. Acest mecanism, destul de complex, va fi explicat într-un articol ulterior, aici vom spune doar că este posibilitatea oferită oricărui justițiabil de a verifica dacă legile aplicate în fața instanței naționale sunt sau nu conforme dreptului european. Judecătorii vor fi deci luminați de avizul Curții de Justiție în caz de dubiu.
Când ne gândim că încă din 1975 Curtea de Casație franceză aplică preeminența dreptului european asupra dreptului național, și cu toate acestea Franța era încă în 2004 cea mai condamnată țară pentru nerespectarea tocmai a dreptului european, nu ne rămâne decât să urăm judecătorilor noștri, pornind de la judecătoriile județene, multă putere de muncă, capacitate de memorizare, cursuri intensive de limbă franceză și engleză, și un acces internet non-stop pentru a putea face provizie de jurisprudență europeană. Și un an nou fericit.



¹ C.J.C.E. : Curtea de Justiție a Comunității Europene ² C.E.D.H. : Curtea Europeană a Drepturilor Omului


Simona Niculescu