Totul s’a petrecut într’o parte a lumii unde arta devenise un lucru atât de uniform și de ordinar încât s’a risipit fără urmă; să nu se’nțeleagă că a fost interzisă în vreun fel (s’au și depus eforturi pentru resuscitare ei), doar ca s’a erodat singură, treptat, în insistența călăilor de a stoarce din ea până și ultima picatură de creativitate...și desigur că au dat greș, ba mai mult eforturile lor au dus la o dispariție curioasă, pentru faptu că nimeni nu mai simțea nevoia de a scotoci prin trecut după ea.
Timpul trecea în monotonia sa liniară și nimic nu părea să repună arta înapoi pe piedestal, până într’o zi când din întâmplare un om al statului se afla în delegație, într’un sătuc, cu socoteli de serviciu. Izbutindu’le în graba specifică funcționarilor publici, poposi într’un local pentru a hali. Ospătându’se copios l’au lovit „durerile facerii” și a căutat în grabă o latrină. Pășind crispat pe vârful picioarelor i’a fost dat să trăiască cea mai uluitoare pațanie...în buda mică de scânduri, l’a întâmpinat (tolănită) o „lopată” de căcat. Minunata gramadă de fecale l’a lasat pe om fără reacție, scăpându’se pe el: mizeria rabatată de forma unui mausoleu se’nălța falnic, moțul fiind suspendat olimpic peste conglomeratul mirositor; forma sa spiralată, repartizată deopotrivă pe caturi, părea demnă de arhitectura egiptenilor...încrucișată de vinișoare de sânge (dovada chinuilor intense la care fusese supus „artistul”), rahatul, părea viu sub văpaia aburului care’l părăsea, iar culoarea sa maronie, cu tentă negriciosă, colora jegul în nuanțe ademenitoare viermilor. Cu mintea încă tulburată de eveniment, a dat repede buzna înapoi în local; patronul văzându’l în cel hal arăta a’ncercat să scuze’n fel și chip dar spre marea sa surprindere, bărbatul (bolborosind multe lucruri fără noimă) întrebă cine este săvârșitorul rahatului din budă. Șeful crezând că vroia să’l pedepsească pentru rușinea pricinuită, a dat ordin să fie adus imediat; în salon și’a făcut apariția un ins uscătiv, jun, cu moacă de mediu rural. La vederea acestuia, funcționarul public, a început brusc să tremure spasmodic și căzând la picioarele slugarnicului începu să’ntrebe: „tu l’ai făcut?! Spune, tu...tu?!” tânărul surprins de’a evenimentelor derulare, rosti un da mai mult îngânat din cap. „Ești genial” (spuse bărbatul) „nimic de genul asta nu s’a prăvălit în ale mele orbite încât ele să vadă o așa perfecțiune întruchipată într’un lucru mizer „de aruncat” pentru omenire; o să te fac renumit, băiete, lumea întreagă tre’ să te știe”. În secunda următoare a’ntrebat care este prețul său și patronul (profitând de starea sa psihedelică, ceru cu câțiva șfanți peste utilitatea respectivului – angajat ș’așa de curând). Tânărul buimac de succesiunea frazelor auzite cât și de idee că s’ar umple de bani, deși nu băgase bine de seama din ce anume, și’a dat acordul și toți cei prezenți s’au dovedit a fi mulțumiți de conjunctură.
Ajungând în oraș, slușbașul, s’a oferit să’l găzduiască pe „înnoitorul” artei (în concepția sa), părându’i în același timp și’o afacere profitabilă. L’a îndemnat pe fragedul artist doar să dea ce poate mai bun din el...dar se tot gândea la modalitatea prin care avea să’l introducă în societate; având destule cunoștințe de soi, a considerat că e prielnic să’l care după el în calitatea de lacheu și’n casele respectivilor să pogoare cât’un babilon maroniu. Era ferm convins că toți vor avea reacția sa și chiar așa s’a și’ntâmplat...la prima gazdă, tânărul, a deversat creația culinară consumată așa cum doar dânsul știa s’o facă și cum au dat peste rodu creației sale, toți cei prezenți au rămas profund impresionați, soția propietarului chiar leșinând de emoție la vederea tabloului în relief. Îmbulzeala provocată la ușa toaletei, nerespinsă nici măcar de duhoare, a făcut – în scurt timp, ca orașul să prezinte un straniu interes pentru individ. Bogătanii se îngrămădeau să’l invite pe țărănoi la masă, punându’l mereu la loc de cinste în capul mesei și dând ordine bucătarilor să pregătească mâncăruri tot mai sofisticate și porții cât mai abundente doar doar în casele lor v’a isprăvi cel mai măreț rahat. Devenise parcă o competiție mondenă (cu tentă acerbă) a celor înstăriți, scoțându’i din banala lor existență, fapt care a succes în scurt timp la o schimbare, radicală, de personalitate pentru flăcăul în cauză. Pe lângă faptu că se rotunjise semnificativ, a dobândit și’un aer de îngâmfare – datorat tot „fanaticilor” isprăvilor sale intestinale. A început să prezinte la unele mese, fără ocrotitorul său care’l scosese din anonimat, crezându’se recompensat de prezent, până când încet-încet s’a debarasat definitiv d’acesta, socotind că nu mai are nevoie de respectivul; spunea că totul i se datorează doar lui și dacă nu l’ar fi evidențiat, în postura amploiatului s’ar fi aflat altcineva și el tot ar fi părăsit discreția tainicului. Faima i s’a propagat cu promptitudine și pe alte meleaguri, respectivii manifestând același interes nebun, până în momentul când n’a mai putut face față (sau alte organe competente pentru digestie); a început să mănânce din ce în ce mai puțin – încercând să mulțumească pe toată lumea, dar asta nu i’a reușit, cantitatea de fecale suferind dramatic în ceea ce privea volumul. Gazdele viitoare, crezând că este doar o pasă trecătoare, au ignorat simptomele până’n momentul când într’o seară, insul, n’a putut bascula deșeurile așa de mult râvnite și’apreciate. Zilele următoare au fost crude, căpătând o balonare greu de’nțeles organismului său sănătos. N’a fost ceva trecător și oricât de mare ar fi fost scremerea, rezultatul era același. Ceea ce’l făcuse celebru, se’ntorsese ca un bumerang lovindu’l în pântece. Nu putea să’și explice acest lucru și tot continua să se ghiftuiască în speranța c’o să poftească ceva afară...dar nimic, aceeași căzneală zadarnică.
Întâmpinând, cu greutate, cele petrecute – orășenii au început să dezică rând pe rând de „serviciile” opincarului. La rându’i a’nceput să se’ndoape calic pe unde nimerea dar nici urmă de trecutul său ci doar o mare amăgire gastronomică. Simțindu’se lezat, crezând că nu este vorba decât de un complot pus la cale de funcționarul pe care’l părăsise (se gândea la faptu că acesta mituia bucătarii caselor mari ca să’i pună în mâncare diverse substanțe care să impiedice defecarea) și rămând fără adăpost, susținători și reputație s’a refugiat la marginea orașului printre lepădături. Lumea l’a dat repede uitării si nimic nu s’a mai auzit de el timp de câteva zile, până când a fost găsit mort langă un tomberon, cauza decesului (stabilită) de doctor: constipație...