poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2982 .



Moartea tatălui meu
proză [ ]
din limba araba

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mrif ]

2008-12-25  |     | 






Tristețea cea neagră îmi năpădi toată ființa odată cu lacrimile. Tristețea aceasta mi-a făcut să șiroiască de plâns fiecare celulă din corp. Nenorocirea îmi sfâșie inima, ce îmi sângerează de durere.
Teama îmi incendiază nervii și eu adulmec, iar și iar, mirosul de ars.
Sufletul s-a rupt în fâșii, fășiile s-au destrămat și ele și s-au împrăștiat în toate părțile.
Lamele tăioase ale nenorocirii m-au mărunțit până când carnea mea și-a pierdut consistența.
Vocea mi-a devenit tot mai slabă, până mi-a pierit de tot încât nu mai pot nici măcar să țip.
Deși tuturor le par treaz, mi-am pierdut mințile de durere.

Încet, încet mă afund în mlaștina pierderii de sine.
Simt cum existența mi se gâtuie.
Și soarele zilelor mele apune în spatele unui nesfârșit ocean de întuneric, care și coborât perdele peste viața mea.

Amărăciunea mi-a cotropit ființa și a pus stăpânire pe mine fără a-i putea ține piept, înrobindu-mă. Cu înverșunare, încrâncenare și cruzimea ea a prins să șteargă rosturile frumoase de pe cerul vieții mele și să stingă orice rază sau licăr de lumină. Cu lăcomie nețărmurită, îmi devorează existența bucată cu bucată.

Da, a plecat, el, sprijinul, părintele, obârșia, cel ce m-a însoțit în viață, călăuza drumului mei.
M-a lăsat singur pe un drum desfundat, sălbatic, întunecat și nedrept.
S-a dus omul cel bun și a plecat dimpreună cu el tihna, pacea, blândețea, grija, dărnicia, iubirea, abnegația și tot ceea ce este frumos, nobil și minunat…
A plecat și a lăsat în urmă o viață aspră, secătuită, pustie, stingheră, neagră, josnică, în care nu mai există decât sentimentul de înstrăinare, de pierdere de sine și gustul amar al durerii.

Tristețea, mâhnirea, nenorocirea și înstrăinarea, singurătatea și ghinionul și-au dat mâna ca să dărâme ceea ce durerea copleșitoare nu izbutise să dărâme.
După ce mi-au hăituit sufletul dărâmat și existența strivită, m-au predat apoi disperării ucigătoare și neantului fără de sfârșit.

Această alianță tiranică a început să își bată joc, rânjind, de zilele și visele mele, de ființa mea, de așternutul meu și de masa mea, încât am început să mă simt străin de cei dimprejur și de mine însumi, ca și cum aș fi căzut la nesfârșit într-un hău veșnic, fără fund.

Memoria mea bolnavă cronic de uitare s-a obișnuit să ascundă de mine și ultimele minute, și m-a expus celor mai mari neplăceri, confuzii, rușini. Memoria aceasta perfidă, leneșă, moartă, azi, dintr-o dată s-a trezit cu o acuitate neobișnuită și a început să deruleze o banda lungă, perfectă, de mare finețe, a amintirilor cu tatăl meu, la bine și la rău, din fragedă pruncie și până în ziua negrei despărțiri. Și banda rulează la nesfârșit ca un coșmar, indiferent dacă sunt treaz sau dorm.

Viata își urmează cursul, cu lucrurile ei lipsite de însemnătate, cu problemele mari și mici, care cer timp pentru a le rezolva. Ele se impun și îmi răpesc timpul și mă silesc să le dau importanța. În loc să mă îndrept spre uitarea suferinței, ele adaugă o altă povară grea sufletului meu rănit, bolnav și vlăguit.

Beau paharul de amar până la fund. Sunt cuprins de uimire, frica pune stăpânire pe mine, iar gândirea mi-e lovită de paralizie, după ce m-a dovedit această caracatiță, și m-a încleștat cu brațele-i multe și robuste și mi-am dat seama că nu pot scăpa decât dacă mă resemnez și mă cufund în această realitate înspăimântătoare. Știu că izbăvirea are nevoie de lucruri pe care eu nu le am. Mă cufund, învăluit cu priviri de compasiune și condoleanțe.

Mă cufund și îmi dau seama că tot ce am dăruit celorlalți – iubire, grijă, atenție – era văzut ca slăbiciune, iar astăzi nu mai accept să dăruiesc în aceleași condiții.
Mâine va fi o altă zi.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!