Ileana a fost blândețe și trebăluială în bucătărie. Pușculiță pentru excursii, furnizoarea de jucării- cu marele urs de pluș galben Miki s-a jucat și fetița mea; i-a rupt urechea rămasă după două decenii-, cea care-mi dădea cârnați, plăcinte memorabile și bomboane cu ciocolată când părinții m-au pus la regim în clasa I-a. Eram cam rotofei.
Nu obosea să tricoteze și să croșeteze și citea Biblia cu ochelarii pe nas după-amiaza, ca în vechile povestiri. Așa o țin minte.
Avea abonament la cinematografe, la “Arta” și “Bobâlna”. Cu ea am văzut “Veronica” de două ori, în proiecții succesive. Sunt de-o vârstă cu Veronica.
Chiar înainte de Revoluție, Ileana nu se reîntorcea zilnic mai repede de ora 19 de la slujba bisericii reformate. Atunci mă întâlneam acasă cu primele femei din viață.
Ileana m-a vrut violonist, cântăreț de operă sau dirijor. Nu i-a ieșit.
Ileana m-a șters la fund și se înnegrea când trupu-mi de băiețel era încercat de febră.
În 23 decembrie 1989 s-a răspândit zvonul că apa este otrăvită. Am alergat la ea s-o anunț, nu la mama.
Ileana azi poate face plăcinte îngerilor.
Bunica.
Alexandru PETRIA