Domnilor.
Patrascu Mihai


Domnilor...Acum stau pe un scaun...care inainte mi se parea cald si confortabil.

Imi dau seama ca si confortul, ca si alte chestii sunt intr-o legatura aproape mistica cu interiorul nostru.E ca si un raspuns pe care ar trebui sa-l vedem ....si nu putem, desi suntem cu ochii larg deschisi, poate doar ca privim altfel decat trebuie.

Ce credeam ca este real inainte...
Observ, cu siguranta ca este fals...si descopar alta realitate.
Precum si in istorie lumea credea ca pamantul este plat, apoi au descoperit ca este rotund, credeau ca atomul era cel mai mic lucru.Apoi au descoperit ca atomul este format din mai multe parti.
Erau siguri de aceasta treaba.Parea real, dar totusi nu era...
Acest fapt functioneaza de zeci de mii de ani.Incep sa vad istoria, ca si trecutul, sub o alta forma in prezent.
Cum va spuneam domnii mei, pare Real tot, sunt sigur ca nu e si ma indoiesc de realitate, la fel de mult ca de siguranta
.
Scaunul acesta pe care stau este real: il ating, il simt, il vad, pot sa il si miros, dar sunt sigur ca este in fata mea?
Daca ma indoiesc de siguranta, ma indoiesc de orice este sigur.
Nu vreau sa filozofez, dar nu pot sa ma abtin cu desavarsire sa nu va povestesc o frumoasa poveste tragica.

Domnilor, fiecare dintre noi a simtit acelasi scaun altfel, poate chiar de fiecare data.
Sa va spun ca ascult muzica. Poate imi reda aceeasi stare ca in trecut si nici aici nu gasesc ceva.Fiecare melodie, chiar daca este aceeasi, nu are o tonalitate fixa decat pentru vinilul sau cd-ul pe care este scrisa.Pentru mine este alta melodie de fiecare data cand o ascult.
Caut ceva care este......!!!
Ma gandesc la timpul in care traiesc eu…Oare secunda aceasta pe care o simt este la fel de lunga ca restul?

Descopar alta realitate...alta stabilitate...
In noi avem o masina a timpului care are doar sensul viitorului.Si asta este o realitate prezenta.
Stau sa observ pe propria-mi piele cum timpul zboara sau incetineste...Cum acea secunda pe care o credeam la fel, se transforma intr-o ora, un an, si acea ora, acel an, trec intr-o clipire de om.

Va spun ca suntem chiar o masina a timpului.Pentru aceasta, noi insine trebuie sa gasim butoanele care o programeaza …Sa gasim sau sa cautam? Sa gasim prin cautare? Sau cautarea realizeaza gasirea?Este alta realitate la fel de stabila ca si realitatea tuturor, ce transpare din necesitatea imperioasa de a ne gasi.

Eu gasesc suflete care ma ajuta sa fac timpul in asa fel, incat sunt unicul participant de cros pe un teren infinit de arid ....
Eu gasesc Suflete care ma ajuta sa fac timpul, in asa fel incat sunt singurul care alearga.Eu gasesc...
Eu CAut suflete care sa ma ajute sa fac timpul, Eternul intr-o clipire a iubirii.
Este singura rotita a masinii dinauntrul meu care lipseste.
Te simt.Sunt sigur ca te simt.
Ma simti.Sunt sigur ca ma simti.
Dar sa fim siguri de o realitate, fara sa mai cautam altele.
Ar fi o ideala convietuire...
Ca Scaunul acesta sa fie mereu cum il doresc.

Acesta al meu,Domnilor care vi`l spun este un gand.
Gandim totul ..Dar uitam cateodata sa ne imaginam lumea fara ganduri.
Observam lumea prin ganduri.
Obiectele,persoanele,imprejurarile...Si uitam sa gandim o lume fara ganduri.
Ajungem la impozantele ganduri prin care ne intelegem pe noi.
Domni mei...
Gandul meu este tot o realitate,o siguranta.De care ma indoiesc perpetuu.
De pe acest scaun rece..Din aceasta camera care imi ascunde Cheia.
Gandurile mele se catelesc cu Privirile bataios de inflexibil.

Imi citesc o invatatura,Apoi parcurg spre Unde Imi permite privirea....
Iar spre Nicaieri urmaresc..
Iar spre Nicaieri privesc...
Privirile mi le fac ganduri si gandurile priviri.PRivesc Ganduri care duc spre nicaieri.

Ma regasesc aici.Ma nasc in fiecare secunda cu alta infatisare imateriala.Cu fiecare inchipuire,cu fiecare gand, ma Renasc...Tot eu.Dar altul.

Domnilor...Urmaresc tot ce poate fi schimbat.Si savarsec a crede ca orice se schimba cu ceva.
ESte o siguranta care o sper?
Sigurantele imi raman putine..Si reale.Cel putin pana o sa descopar o alta realitate care o sa`mi imputineze categoric sigurantele si asa putine.

Pe acest scaun,in aceasta camera,Aprind iarasi lumina...aprind o lumnare.
Cu o usa blocata,cu gratiile ruginite de privirile mele.Raman cu priviri spre geam...Soarele Dogoritor isi face intrarea violent printr-un gemulet.....care nu face doar sa`mi apese senzatia reala ...Ca sunt obosit.

As vrea sa pariez totul pe nimic ca sa pierd totul.
Singura socoteala este aceea ca pe ce sunt eu stapan..acum...nu pot paria.Nu pot castiga sau pierde.Nu pot pierde ca sa invat ceva.
Domnilor ..O`m atarna toti de o siguranta?sau doar eu...Cu speranta,Spre o alta realitate plina de sperante.Om atarna?

Lumanarea care sta aprinsa pe masa rotunda.
Pare o speranta scumpa,Melodica prin netulburarea ei...si Delicat ea arde...
Percep ca flama ei va inceta ca toate luminile la un moment sa mai arda.
Sunt obosit,mereu sa o tot aprind.
Speranta mea..

In spatiul asta ingust ...Din camera asta degradata de timp..Roasa,Inghitita de scursurile atator secunde...
Ceea ce imi da castig ,speranta lumanare...
Simultan
imi consuma oxigenul din camera..
Fara oxigen amandoi ne stingem....
oare o gura in plus de oxigen...inseamna mai mult decat moartea cu speranta in suflet.

Raman ganditor....
Cat timp mai ne trebuie?
Pana cand Acest scaun rece ma va simti si pe mine la fel de rece


Prima Parte.Sfarsit