L s-a născut într-o zi. Nu o să insistăm prea mult asupra faptului în sine sau asupra altor amănunte ce ar avea legătura. Pur și simplu s-a întamplat.
Să ne oprim puțin asupra lui. Vreau să zic asupra lui L. L era un băiat. Nici frumos, nici urât, doar că și-ar fi dorit să fie una din ele. Vedeți voi, nu vroia decât să iasă puțin în evidență. Poate și-ar fi dorit mai mulți prieteni. Mai bine spus, poate și-ar fi dorit cel puțin unul.
Cum se face că am ajuns atât de departe? Parcă rămăsesem la miraculosul act prin care L și-a facut intrarea în lumea ,pe care mai târziu avea să creadă că a greșit-o. Oare el nu ar fi trebuit să se nască pasăre? Ori poate veveriță? Sau poate un leu neînfricat? Nu, L nu vroia să facă rău. Nu ar fi suportat găndul că antilopa pe care tocmai a măncat-o mai avea doi pui de îngrijit.
Dar din nou ne-am îndepărtat de la întrebare, însă cine știe? Poate de data asta o să avem mai mult noroc. Cum am ajuns aici? Ei bine, am trecut peste copilăria lui. Nu prea am fi avut multe de spus. Avea doi parinți care îl iubeau, deși uneori ei nu se înțelegeau prea bine. La școala era unul din cei mai buni, deși se mira uneori de acest lucru, fiindcă avea o părere... să zicem... cel puțin modestă asupra minții cu care a fost înyestrat de El.
Am ajuns deja, sau mai bine zis L a ajuns, după multe emoții și după un examen care mai avea puțin și îl speria mai mult decât se cuvine, la liceu.
Iată-l! Ajuns dintr-o școală "de cartier", intr-un liceu să zicem...central...sa zicem serios...de un oarecare renume. Ce mai! un luceafar îi zămbise lui L.
Însă iată că totul s-a schimbat. Nu mai era bietul elev din Școala Generală Nr... Era elev la Liceul... Mai că se considera fericit, dar nu. Vedeți voi, timid din fire, poate speriat de ritmul pe care îl luase viața lui în ultimele luni, L se simțea ca o boabă de fasole într-o mâncare de mazăre. Făceau parte din aceeași familie, însă erau totodată diferiți.
Bietul L s-a speriat atât de tare incât s-a retras și mai mult în carapacea lui de broască țestoasă sau, mă rog, de broscuță mai mare.
Așa a trecut un an. Nimic deosebit, la fel cum se vedea și L pe sine. Însă, dar nu! Să începem un paragraf nou.
Putem să zicem că anul următor L avea bune motive să se considere unul din cei mai fericiți oameni care au călcat vreodată pe acest pămănt. O să fiu poate întrebat "de ce?". Se mutase într-o casă mai mare? Părinții lui câștigau mai mulți bani? Aflase cumva că se urzise un complot al omuletiilor verzi împotriva Pămăntului și că el o să fie cel ales să ne salveze? Nici pe departe, însă faptul este atăt de măreț încăt merită scris într-un nou paragraf!
L se îndrăgostise! Da, pentru prima oară cu adevărat. Pentru prima oară de o ființă reală( și umană!). "De cine?", voi fi întrebat. Ei bine, chiar de colega lui!
Un înger de fată. Cea mai simpatică, cea mai dulce, cea mai frumoasă, dar stați un moment, doar nu vreau să vă fac să credeți că eu aș fi cumva el. Cert este că L se scula, mergea, respira, învăța pentru...hmm...să o numim E.A. A avut îndrăzneala să i-o și spună( defapt îi spusese că l-ar face cel mai fericit L dacă l-ar primi în răndul amicilor ei). Totul îi mergea strună. La școală, ce mai, pănă și profesorii se mirau. Era atât de bine...
Însă după urcare a venit și coborârea. Mai bine zis picarea brusca și forțată de pe Lună. Vedeți voi, L visa foarte mult si dacă ar fi fost să pice de undeva, de ce să nu fie de pe Lună.
Nu o să insistăm prea mult asupra ceea ce a urmat. Să zicem doar că pentru L a venit o perioadă foarte neagră, și să trecem foarte rapid la sfârșitul anului școlar, unde îl găsim pe L fericit, dacă se mai putea spune că el simțea din nou fericirea, cu un Premiu acordat în uralele colegilor.
A mai trecut un an. O nouă clasă, același L, varianta puțin modificată. Pe scurt, L învață aproximativ la fel de bine, începe să părăsească carapacea lui de broscuță țestoasă adolescentă și, poate cel mai important, își face un nou prieten! Merita să îl numim Prietenul.
Anul se apropie de sfârșit( "ce repede!", ar spune unii dintre dumneavoastră). Încă nu s-a terminat pentru L. Vedeți voi, de ceva vreme L încercase un sentiment. Să fie admirație, să fie dragoste?!(din nou! nu se învățase deja minte că unul ca el, nici frumos, nici urât nu prea are șanse în această așa zisă artă a amorului).
Și de cine și-a ales să se îndrăgostească. Tocmai de o zână. Și tocmai de o zână care, să zicem, "zbura" pe planuri mai înalte decât cele pe care se afla el. Însă cred că putem să îl iertăm pentru "greșeala" pe care o făcuse. Doar ce vreți, nu așa sunt îndrăgostiții? Anul se apropie de sfărșit. L fericit că schimbă 47 de cuvinte cu "Zâna"( ceea ce era mult mai mult decât media de 15 cuvinte/an schimbate cu o fată), se hotărâște să își mărturiseasca... amorul( cu mentiunea ca nu așteptase, nu așteaptă și nu o să aștepte nimic din partea ei). El, un biet muritor, bana și cu nimic deosebit.
A făcut-o și... Ei bine, din păcate L nu se afla intr-un film de dragoste cu/pentru adolescenți și... să zicem că ar trebui să se considere fericit că "Zâna" îi adresează un cuvânt. Ce vroiați? Ea o zână, el un...ei bine...L.
Și a mai trecut un an. Probleme noi îl apasă pe L și, ei bine, să ne despărțim de el cu un gând bun și cu speranța că data viitoare când o să mai auzim de L...ei, nu știu... gândiți-vă și voi.