De ce îndrăznim să ne închipuim că astrele ar vrea să coboare la noi? Nu ne simțim fericiți cu starea noastră de nebăgare în seamă?
De ce ni se pare că suntem umiliți în fața aurului ce strălucește? Ne e greu să ne purtăm cu demnitate tinicheaua din jurul gâtului?
Încercăm paradoxal să impresionăm vanitatea și prostia chiar dacă bine știm că pentru mulți suntem cantitate neglijabilă.
Oare de ce încercăm să răsturnăm noi mersul firesc al lucrurilor când până la urmă Dumnezeu este acela care le așează pe toate.
.................................................
Într-o seară frumoasă de mai când vântul șăgalnic îți alinta părul răsfirându-l, când florile de zarzăr cădeau pe pământ ca o ninsoare feerică, domnul Georgescu se plimba încruntat pe aleea din fața casei.
-Am rezolvat defecțiunea, domnule! spuse șoferul ivindu-se din capătul opus cu mâinile pline de ulei.
-Mulțumesc, nea Costache! Ești liber !
Își scoase celularul și se îndreptă grăbit către casă. Șoferul tocmai începu să-și strângă sculele când simți o mână pe umăr.
-Sărut mâna, tată!
-Ia te uită, tu te unde-ai mai apărut?
-Eram îngrijorată că ai întârziat și am venit după dumneata.
-Ei, bată-te să te bată, hai să mergem. Acum sunt liber. Nu știi că trebuie să stau la dispoziția conașului? A avut probleme cu mașina. Și luându-și fata de braț o porniră spre ieșirea de la vilă.
Ninsoarea de flori se abătu și asupra lor astfel că părul lung și negru al fetei părea plin de mărgăritare iar ochii de culoarea cerului senin de o blândețe fără seamăn, scrutau orizontul plini de îndrăzneală.
Așa îi zări de la geamul clădirii fiul domnului Georgescu. Tânărul avocat îi urmări cu privirea mut de admirație până dispărură dincolo de poartă.
-Tată, cine-i frumusețea din curtea casei noastre ?
-Despre ce vorbești, Andrei?
-Fata care era cu nea Costache, șoferul tău.
-A, păi zi așa.Cred că era fiică-sa. A venit să-l ia.
-O cunoști?
-Nu prea. A venit de vreo câteva ori după taică-său. Am auzit că e studentă la A.S.E. Dar care e treaba ta?
-Nu, nimic.Cred că e foarte frumoasă.
-Mută-ți gândul, fiule. Am muncit din greu pentru tine. Te-am dat la studii în străinătate, să-mi fii sprijin la firmă. De când a murit biata maică-ta doar tu mi-ai rămas. Nu mă dezamăgi! Fata asta nu e din lumea noastră.
-Da, tată, am uitat că dumneata împarți lumea după anumite principii.
-Și te rog să mi le respecți! spuse amenințător domnul Georgescu.
Apropo de firmă, să știi că avem necazuri. Pe asociații mei nu-i pot găsi și m-am gândit să plec pentru scurt timp la prietenul meu Hans în Germania. El are relații multe și mă va scoate din impas. Să mergi cu mine mâine la birou să-ți spun ce ai de făcut.
-Bine, tată.
Ziua următoare se anunța deosebit de agitată. Domnul Georgescu împărțea sarcini în stânga și în dreapta iar pe Andrei îl trimise la nea Costache acasă să-i spună să se pregătească de drum.
Tânărul ciocăni timid în ușa de la intrare.
-Da, imediat! se auzi un glas feminin.
-Bună ziua, spuse gâtuit de emoție când văzu că-i deschise chiar fata șoferului care de aproape părea și mai frumoasă.
M-a trimis tatăl meu să-i spuneți lui nea Costache să se pregătească de drum. Știe dumnealui de ieri. Să vină cu mașina în fața firmei pe la ora 13.
-Bine, îi spun. Tu ești fiul domnului Georgescu? Cum te numești?
-Andrei, domnișoară. Dumneavoastră?
-Ei, nu mă lua cu dumneavoastră. Cred că suntem cam de aceeași vârstă. Eu sunt Ioana și-mi pare bine de cunoștință, spuse fata volubilă văzând că Andrei se înroșește până în vârful urechilor.
-Sărut mâna, domnișoară.
-La revedere, Andrei.
Fata se apucă să facă bagajul tatălui bombănind că o lasă singură tocmai acum când era în sesiune.
-Ce să fac draga tatei? Nu ți-am spus că sunt la cheremul patronului? Să ai grijă de gospodărie cât voi lipsi. Sper să se rezolve, să vin acasă curând. Hai, nu mai fii tristă! Rămâi cu bine!
-Te sărut, tată!
A doua zi Ioana se pomeni cu un telefon neașteptat.
-Sărut mâna domnișoară, Andrei la telefon. Deranjez cumva?
-Nu chiar. Învățam pentru un examen. Dar care-i problema?
-Mă gândeam că ți-ar place să faci o pauză pentru ceva dulce.
-Adică pentru tine?
-Nu, râse Andrei, eu nu sunt chiar așa de dulce. Asta e o calitate feminină. Eu la o prăjitură mă gândeam. Ce zici? Ne vedem la Calipso?
Ioanei îi plăcu felul de a vorbi al tânărului. Așa că acceptă. Tot îi era urât singură în casă.
Se întâlniră în fața cofetăriei. Timpul trecu uimitor de repede. Se amuzară, sporovăiră verzi si uscate până aproape de seară.
-Pot să te mai sun și mâine? o întrebă Andrei când ajunseră în fața casei.
-De ce nu? M-am simțit minunat. Pe curând!
Andrei îi luă mâna și i-o sărută.
-Pe curând!...
-------------------------------------------------------
Nici nu-și dădură seama că trecuseră două săptămâni. Se plimbau vrăjiți ținându-se de mână.
Andrei, școlit la Paris o impresionă pe fată prin manierele-i elegante. Iar sinceritatea lui de copil o făcu să se îndrăgostească de el.
-Andrei, am senzația că te cunosc de o viață. Oare ce se întâmplă cu mine?
-Oare ce se-ntâmplă cu noi?.. Simplu, nu? Cred că ne-am îndrăgostit. Ca Romeo si Julieta, ca Albă ca Zăpada si Prințul sau pur si simplu ca Frumoasa si Bestia..
-Cred că exagerezi, râse Ioana. Eu nu sunt Frumoasa si tu nicidecum Bestia.
-Pentru mine ești foarte frumoasă. M-ai uimit de prima dată când te-am văzut. Erai cu tatăl tău și se vedea că te iubește foarte mult.
-Așa-i.El a fost pentru mine și mamă și tată.
-Păi, mama ta?...
-Trăiește. Dar nu mai știm nimic de ea. Ne-a părăsit când eram foarte mică. Se pare că i-a plăcut viața.
-Îmi pare rău.
-Nu-i nimic, rănile se vindecă în timp. Și tu ai crescut fără mamă, nu?
-Din păcate. Tata m-a crescut și el cum s-a priceput. Dar nu-i un om rău, ai să vezi. Apropo, am uitat să-ți spun că a telefonat aseară. Se vor întoarce mâine pe la ora prânzului.
Ioana sări în sus de bucurie. Îi era foarte dor să-și revadă tatăl. Dar deodată păli.
-Ce-i, iubito,ce-ai pățit?
-Andrei, dacă tatăl tău va afla de noi? Ce se va-ntâmpla?
-Stai liniștită, draga mea, îi spuse Andrei mângâind-o cu tandrețe pe păr, tata nu-i sperietoare așa cum îl crezi tu. Sunt convins că ne va înțelege. Doar și el a fost tânăr, nu?...
Ziua următoare se anunța frumoasă și plină de emoții. Andrei plecă la firmă să-și întâmpine tatăl la birou.
-Bine-ai venit, tată!
-Să trăiești, fiule! îl îmbrățișă domnul Georgescu. Cum au mers lucrurile fără mine?
-Cred că nu te-am dezamăgit, tată. Poți fi mândru de mine!
-Foarte bine, că și eu am pus firma pe picioare. Hans e un prieten adevărat. M-a ajutat foarte mult.
-Se vede că te-am cam pus la muncă, spuse tatăl frunzărind printre documentele firmei. Dar văd ca te-ai descurcat. Þi-am cam răpit timpul de fete nu-i așa?
-Mm…
-Sau ai avut timp și de-a așa ceva? Ștrengar cum te știu… Ia zi cine-i fericita? O cunosc?
-Cred, tată. Știu eu…
-Hai, zi nu mă mai fierbe!
-E, fata de care te-am întrebat pe dumneata în seara aceea.
-Cine, măi?
-Păi… se poticni Andrei văzând fața tatălui său roșie ca focul.
-Fata șoferului, măi? Te-ai întâlnit cu ea?Vrei, desigur, să mă bagi în pământ. Să mă faci de râs în fața prietenilor mei.
-Tată…
-Ce, tată?...Ce, tată?...Te-ai gândit cine sunt eu? Crezi c-o să-mi iau șoferul de braț să-i zic “cuscre”? Þi-ai pierdut mințile, Andrei! Cine știe ce farmece ți-a făcut. Dar lasă, o rezolv eu și pe-asta. Dispari din fața mea că m-ai înegrit! Și apăsând pe interfon începu să urle:
-Să vină Costache la mine în birou!
-Să trăiești, conașule! M-ai chemat?
-Costache, uite ce e, bagă-i mințile-n cap fiică-ti, să nu mai umble după băiatul meu, că-n veci nu vor fi împreună. Am muncit din greu să ridic firma asta și tot ce am îi va rămâne lui. Dacă fii-ta umblă după avere… s-a înșelat. Cu mine și-a găsit nașul.
-De ce ne jigniți, domnule, fără să avem vreo vină? Chiar dacă suntem săraci fata mea e o fată cuminte. Și eu am muncit din greu s-o țin în școală. Iar dacă vă temeți că umblăm după averea cuiva, de mâine eu să stiți că-mi dau demisia.
-Cale bătută, Costache! Sărăntoci ca tine, pe toate drumurile!
....................................................
Timpul păru nepăsător la durerea Ioanei. Viața își reluă cursul obișnuit părând că nimic nu s-ar fi întâmplat. Nea Costache își găsi o slujbă de curier între diverse magazine. Iar Ioana se pregătea acum pentru licență. Doar uneori o mai prindea visarea.
-Tată, l-ai mai văzut pe Andrei?
-Deh, fată, de ce să te mint? L-am zărit ieri cu o blondă la șosea.
-Era frumoasă? întrebă Ioana cu un iz de gelozie în glas.
-Era chiar boccie, încercă tatăl s-o facă să râdă. Cu multe lanțuri pe ea, de ziceai că e o sorcovă. Dar se cunoștea că era de-a lor.
-Adică bogată, nu?
-Fie și-așa spus. Măi, fată, continuă drăgăstos nea Costache, de ce nu-ți alegi tu un băiat de teapa ta? Ce-oi fi văzut la filfizonul ăla?
-Andrei e un băiat deosebit, tată, nu seamănă cu domnul Georgescu.
-Ei aș, până la urmă tot ajung la fel.Ce naște din pisică…
-Dumneata te-nșeli! Dar să-ncheiem discuția că oricum nu mai are nici un rost.
-Uită-l, fata mea!
-Voi încerca, tată…voi încerca…
Ioana se strădui să îl uite pe Andrei văzându-și de examenele finale pe care le trecu cu bine. Tânăra absolventă căuta acum prin ziare o slujbă potrivită.
Între timp la firma domnului Georgescu începură să scărțâie iar lucrurile. Nervos, își sună asociații, își consultă experții financiari, zadarnic…Nu se întrevedea nici o soluție. Își sună prietenul din Germania dar nici acesta nu mai reuși să îl ajute. Acțiunile firmei scădeau vertiginos și nimeni nu găsea un răspuns.
-Andrei, te poftesc imediat la mine în birou.
-Da, tată.
-Ce ne facem?! Firma se duce de râpă. Unde crezi c-ar fi rezolvarea?
-Păi, tată, ți-ai consultat asociații?
-Da.
-Și toți experții contabili?
-Nu cred să mai fi rămas vreunul.
-Știu și eu ...eu mai cunosc pe cineva…
-Pe cine măi, spune odată, nu mă mai fierbe!
-Pe Ioana.
-Fata șoferului? Andrei, tu iar îți bați măi joc de mine?
-Nu , tată, știu că a terminat de curând Facultatea de Finanțe și n-ar fi rău să-i cerem o părere.
-Adică să mă umilesc eu în fața unei mucoase?
-Tată, oricum cu dumneata nu pot s-o scot până la capăt. Să faci cum vei considera. Cât despre firmă…puțin îmi pasă! spuse Andrei și părăsi supărat încăperea.
-Așa!… Să mai trântești și ușa după tine! Halal creștere ți-am mai dat!...
Bombănea supărat domnul Georgescu dar nu vedea cale de ieșire. Așa că se hotărî. Își luă diplomatul și porni către casa lui nea Costache. Ciocănind la ușă își spunea în gând că avea toate șansele să fie poftit afară.
-Da, imediat! se auzi vocea Ioanei.
A…bună ziua, domnule Georgescu.Cărui fapt îi datorăm vizita dumneavoastră?
-Sărut mâna, domnișoară. Cu dumneata vreau să vorbesc.
-Dar ce s-a întâmplat? întrebă Ioana uimită.
-Domnișoară, am probleme cu firma și am auzit că dumneata ai terminat Contabilitatea. Nu ai timp câteva minute să te uiți pe niște hârtii?
-Da, domnule, răspunse amabilă Ioana.Poftiți, luați loc.
-O…să trăiești, conașule! spuse ivindu-se din ușa bucătăriei, nea Costache.
Ce vânt te-aduce pe la noi? Deh, domnia ta nu prea obișnuiești să calci pe la niște sărăntoci. Te-a prins nevoia?
-Tată, te rog, interveni Ioana. Servește-l pe domnul Georgescu cu o cafea în timp ce eu o să mă uit puțin pe hârtiile acestea.
-Da, fata tatii, cum spui tu, o ascultă supus și mândru totodată nea Costache.
-Măi, Costache, să știi că îmi pare rău de tot ce s-a-ntâmplat. Te-am judecat greșit.
-Ei, las-acum, că a trecut …
-Cum îți mai merge? Am auzit că ți-ai găsit o slujbă nouă.
-Așa-i.Și dumneata… ai alt șofer…
-Dar nu-i ca tine, Costache. Nu-i ca tine…
-Ei, conașule, ce bine-ar fi ca să gândească omul mai întâi să-i pară rău!
-Așa-i, Costache…Ce să fac…
-E ușor s-arunci cu piatra în bolboacă… Că pe urmă…
Ioana se ivi în pragul ușii zâmbind triumfătoare.
-Cred c-am găsit o soluție, domnule Georgescu. Se strecurase o eroare în bilanțul financiar din semestrul trecut. L-am refăcut și… Mergeți să-i consultați si pe asociații dumneavoastră să-și dea și dumnealor cu părerea.
-Sărut mâna domnișoară, și-ți mulțumesc mult. Acum știu de ce s-a îndrăgostit băiatul meu de dumneata. Ești foarte frumoasă și nu numai… Aș vrea să nu îmi porți pică.
-Mergeți cu bine, domnule! Dumnezeu să v-ajute!
A doua zi Ioana se pomeni cu un telefon de la secretara domnului Georgescu. Era invitată să participe la ședința Consiliului de Administratie, la sediul firmei, la ora 13. Copleșită de emoție se hotărî greu să se ducă. Își puse costumul bej luat de tatăl ei cu ocazia absolvirii. Era convinsă că-i va purta noroc. Secretara o aștepta în hol ca să o conducă în sala de ședințe.
-Bine ați venit domnișoară, o întâmpină ceremonios părăsindu-și scaunul din mijloc, domnul Georgescu.
-Stimați colegi și colaboratori am deosebita onoare de a v-o prezenta pe cea care prin inteligența și priceperea dumneaei a salvat firma noastră.
-Domnișoară, consultându-mă cu Consiliul de Administrație am hotărât că vom fi foarte onorați dacă ați accepta postul de Manager financiar al firmei noastre și bineînțeles veți avea și un salariu pe măsură. Ce spuneți? Primiți slujba?
-Și eu voi fi onorată să lucrez pentru firma dumneavoastră, domnule Georgescu, rosti Ioana roșie de emoție.
Un ropot de aplauze se auzi în încăpere. Avea senzația că visează și totul plutește în jurul ei. Nu-și dădu seama când se termină ședința. Pe hol o aștepta nerăbdător, Andrei.
-Pot să te conduc, Ioana?
-Cred că da…de ce nu? bâigui ea încă amețită.
-Mai ești supărată pe mine? o întrebă Andrei apucând-o de braț.
-Păi nici n-am fost. Cum îți mai merge?
-Fără tine foarte rău, din toate punctele de vedere.
-Nu prea cred.Se vede că ți-a mers bine cu blondele.
-Ești cumva geloasă? izbucni Andrei măgulit. Stai liniștită i le fac tatei cadou pe toate. Dar noi doi…mai avem vreo șansă?
-Știu eu, Andrei…
-Crede-mă, în mintea și în sufletul meu ai fost doar tu, întotdeauna.
-Oare?...Ce ciudat, Andrei, de la micuța Cenușăreasă m-am trezit dintr-odată Prințesa favorită. Nici nu mai știu ce-i cu mine. Ce ciudată-i viața!
-Ce-i așa ciudat, Ioana, e chiar simplu, tata nu se va mai opune acum relației noastre. Te iubesc! Putem fi fericiți!
-Vorbe, Andrei.Oare aș putea fi sigură că vreodată în vreun ungher ascuns al inimii tale nu voi redeveni pentru tine …doar…fata șoferului…
-Niciodată! Și se repezi s-o cuprindă în brațe.
Lăsându-și capul ușor pe umărul lui, Ioana murmură mai mult pentru sine:
-Cine știe, Andrei…cine știe…

***