poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1977 .



Vise și adrenalină
proză [ ]
fantezie de vară

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [necko ]

2007-06-27  |     | 



La malul mării, pe nisipul fierbinte, stătea la soare și se încălzea o ploșniță răpciugoasă. Cum o fi ajuns ea pe malul mării, greu de spus! Cert este insă că era fericită. Stătea cu burta ei păroasa lipită de nisipul cald și cu spatele colțos către cerul albastru. Își foșnea când și când picioarele subțiri și roșii, emanând un miros greu, ce ar fi dat peste cap orice pancreas sănătos. Aproape că adormise în liniștea aparentă din jurul ei și gânduri răzlețe îi treceau fulgerator prin mintea-i îngustă.

Își amintea doar că nu de mult se lăfăise într-un pat uriaș, în care făcea zilnic incursiuni longitudinale și transversale, ca să nu se plictisească și ca să nu rateze nici-un pliu al cerașafurilor de bumbac 100%. Asta pâna într-o dimineață, când s-a pomenit luată pe sus cu tot cu lenjeria de mătase roșie, cu miros de eucalipt, în care își strămutase domiciliul cu două zile în urmă și scuturată vârtos peste geamul larg deschis. Pentru câteva clipe a crezut că Dumnezeu i-a dat aripi! Vedea cum cerul se apropia de ea cu viteza luminii. Încă puțin și ar fi ajuns în stratosferă. Era convinsă că în felul acesta avea să ajungă pe lună unde, după ce ar fi plutit în imponderabilitate ușor, ușor, ar fi aselenizat cu grația unei libelule multicolore. Însă, pentru o fracțiune de secună, a rămas suspendată în aer, ca mai apoi să simtă cu groază efectele devastatoare ale gravitației newtoniene. Din nefericire nu a avut timp să ia in calcul toate coordonatele – viteza, distanța, circumferința mărului, culorea și soiul acestuia … ar fi preferat un parmen auriu cu aromă de banane – că izbitura la contactul cu pământul fu năucitoare. Iși pierdu cunoștința și vreme de mii și mii de ani (atât de mult timp i s-a părut că a trecut) a zăcut inertă la pământ.

Într-un târziu, totul a început să se cutremure în jurul ei și ploșnița noastră s-a trezit în zgomotul asurzitor al unor lovituri puternice. Prin fața ochilor abia deschiși se pendula un târnăcop care lovea cu furie pământul nisipos și plin de bălării pe care aterizase răpciugoasa. “Gata! S-a sfârșit! Până aici mi-a fost!”, își spuse ploșnița în gând și strânse din ochi, făcându-și curaj să moară. Doar că, după o vreme, se trezi luată pe sus și basculată, împreună cu pământul amestecat cu iarbă și rădăcini îmbârligate, în remorca unui tractoraș nervos.

După o călătorie de câteva ore, ce a durat ani și ani de zile, păroasa ajunse la capătul drumului. Cel puțin așa credea ea. Tractorașul se opri și își descărcă remorca la malul mării. Ploșnița simți iar efectele gravitației și, în sfârșit, se opri din cădere pe nisipul fierbinte. Puțin amețită de atâta drum și din cauza deselor căderi în gol, pentatoma începu sa zigzagheze haotic către malul mării, până când ajunse cu piciorușele-i păroase si roșii pe nisipul umed. Și dacă n-ar fi fost atentă, cu siguranță că namila de val ce tocmai se năpustea către ea precum săgeata unei arbalete nimicitoare, ar fi înghițit-o pe nerăsuflate. Noroc că apucase să se întoarcă și să se cuibărească în nisipul cald unde, după zile-ntregi de odihnă, încerca să-și amintească cine e și de unde vine. Însă mai mult decât un miros fin de eucalipt și de soarele orbitor către care zburase cândva, nu-și mai amintea nimic.

După o vreme, foamea începu să îi umble prin burta păroasă și să ceară de mâncare. Așa că ploșnița amețită plecă în incursiune în căutarea hranei. Prinse un fir de iarbă și începu să tragă de el cu toată forța. Doar că firul de iarba iși avea rădăcina pe fundul apei și brusc, păroasa se trezi azvirlită cu boltă, ca la săritura cu prăjina, fix în mare. Începu să dea disperată din piciorușe, incercând să se mențină deasupra apei. Noroc că îi apăru în cale o geamandură nebună, de care se lipi disperată, ca o ploșniță ce era. Și rămase așa lipită, în bătaia valurilor, până când auzi în spatele ei o voce suavă:
- Fii draguță, te rog, n-ai un antinevralgic?…

Pentatoma crezu că viseaza sau că are halucinații auditive. Totuși, întoarse privirea și, punându-și un picioruș streașină la ochi, văzu o creatură ciudată, ce părea ruptă fâșii – fâșii, care plutea haotic pe apă. Însă, comprehensivă cum era, ploșnița se dezmetici și pricepu imediat că-i vorba de o caracatiță băloasă.
- Un antinevralgic spui? repetă păroasa mirată.
- Da, răspunse caracatița. Știi, sunt nictalopă și soarele ăsta mă omoară. Îmi dă niște dureri de cap îngrozitoare și un antinevralgic mi-ar fi perfect. N-ai?
- Nu. Îmi pare tare rau, răspunse ploșnița, abia mai ținânu-se lipită de geamandură. Nu am! Dar daca vrei, iți pot face un masaj minunat pe tâmple și ai să vezi că durerea iți va trece cât ai zice “pește”!
- Crezi? Ar fi minunat să scap de durere, spuse caracatița întinzând un tentacul și, prinzând ușor ploșnița, și-o puse pe cap.

Păroasa nu așteptă prea mult și începu să tropăie cu piciorușele-i subțiri și roșii pe ceea ce credea ea că sunt tâmplele caracatiței, până când aceasta, mai mult năucită de mirosul amețitor al ploșniței, se declară mulțumită și vindecată.
- Pentru că m-ai ajutat așa de mult, o să-ti salvez viața! spuse caracatița recunoscătoare și plecă înotând către largul mării, purtând pentatoma pe cap.

Musonul de vară purtă zile și nopți cele două creaturi până în Oceanul Indian unde, într-o bună dimineață, zăriră în depărtare un vapor. Caracatița reuși într-un final să ajungă la el și, cu un bobârnac ușurel și bine plasat, trimise in zbor ploșnița ce intră pe hubloul unei cabine și ateriză fix pe un cerșaful de bumbac al unui pat moale. Păroasa simți deodată un miros cunoscut de eucalipt și, fericită, crezu că ajunse acasă. Dar n-a fost să fie! Căzu din pat și se rostogoli pe podeaua lucioasă, până când alunecă printr-o crăpătură în cala vasului unde se trezi brusc într-o instalație alambicată și ciudată. Ploșnița noastră urmă un traseu nestiut, prin mii de tuburi și tubulețe prin care se distila o licoare miraculoasă și delicioasă, veneratul wisky. La capătul drumului, pentatoma ajunse într-o sticlă plină cu această minunată doctorie unde iși găsi, în sfârșit, liniștea. Sticla, a cărui gât fusese frumos filetat, primi un dop pe măsură și fu băgată în depozitul de băuturi al vaporului.

Și iată că într-o seară, când luna perpetua neabătută de la începuturile lumii călătoria pe drumul dinspre noapte spre zi, doi marinari obosiți au hotărât să pauperizeze depozitul de băuturi, scoțând din cămară o sticlă de wisky la întâmplare și, turnându-și în pahare, ciocniră fericiți că există viață pe pământ. Cu o sete de nestăvilit, dădură pe gât lichidul magic și plescăiră, spunând mulțumiți:

- Ãsta da, adevărat wisky! Ce gust de ploșniță păroasă are! Cheers!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!