Puii pisicii moarte se intorc mereu la locul unde apa curge spre izvor si timpul curge invers într-o aberantă eroare de spațiu-timp pe care nimeni nu s-a obosit s-o repare. Tic-tac, tac-tic, timpul se scurge greoi de pe pereții dizgrațioși și intră în podele, se infiltrează și îmbătrânește, dar la sfarșit, vor rămâne mereu de veghe puii albi, curați, ai pisicii moarte, ce s-au întors la locul unde apa curge spre izvor și timpul curge invers într-o aberantă eroare de spațiu-timp.

Pe unde apa curge spre izvor am trecut și eu odată când îmbrățișări mi se scurgeau prin sânge și puii albi ai pisicii moarte îmi zgâriau venele, tăcut, ca o mângâiere mută care nu duce nicăieri. M-am oprit acolo să te caut și nicăieriul fugea de mine și se ascundea în izvoarele reci, întinerind.

Acolo ochii mei au văzut și sufletul meu a simțit cum puii albi ai pisicii moarte respiră putreziciunea din blana mamei lor și privirile lor se tem de apa ce-o văd curgând invers, mereu spre izvoare. Mi-am aruncat trupul în izvor să întineresc. N-am vrut să mor bătrân. N-am vrut să mor deloc, precum pisica. O pisică tristă murind în marginea izvorului care i-a dat naștere.

Nu-i loc în izvoare!!!! NU E LOC ÎN IZVOARE!!!!!!!!

Iluzii și halucinații aburinde îmi intră în nări și puii de-acum morți ai pisicii renăscute prin trupul meu îmi zgârie venele căutându-și mama în spațiul de dincolo de moarte găzduit în trup omenesc. Mama renăscută a puilor își caută progeniturile și pernuțele-i moi se imprimă în noroiul din marginea izvorului în care m-am aruncat ca să întineresc. Nu vroiam să mor bătrân. Nu vroiam să mor deloc, precum pisica de-acum renăscută prin sângele meu adus din timpuri și picurat în izvoare.

Universul născându-se mă uită, ne uită, pe mine, pe pisică și pe puii ei de-acum morți, și blănurile lor din izvoare curg spre alt izvor, păr si blană, pisici descompuse și recompuse, puii albi, curați, ai pisicii moarte, de-acum renăscute, ce mă privește pe furiș căutându-și puii care să-mi zgârie cu blândețe în vene, aducând pe pernuțele-i moi prafuri să-mi acopere rănile, să oprească curgerea sângelui meu in izvoarele ce-și primesc apele înapoi, in locul unde o eroare spațio-temporală nerezolvată de milenii ma ține închis în mine fără scăpare.

Eliberați pisicile! Să elibereze cineva pisicile!! Eu nu vreau să mor bâtrân. Eu nu vreau să mor deloc, precum pisica de-acum renăscută prin mine și ucisă din nou, bătrâna pisică cu puii ei albi ca laptele, curați, neatinși, ce beau apa din locul unde apa însăși se întoarce la izvoare.

Mă târâie puii pisicii moarte, moarte de-a binelea, topită și scursă în timp. Mă târâie spre tic-tac, spre tac-tic, spre nimic. Dar nimicul fuge de mine si se ascunde in apa rece a izvoarelor întoarse din drumul lor firesc. Pisica mi-a șters timpul din conștiință. Nu mai am timp, și-n izvoare nu e loc...nu voi vrea sa mor bătrân...nu voi vrea să mor deloc, precum pisica și puii ei cei albi, și lumea, și universul, și trupul meu cel scurs în apa ce mereu se-ntoarce la izvoare.

Pe unde apa se scurge-nspre izvor...acolo am fost și eu odată, înainte ca timpul să-mi arate că îmbătrânesc, și puii albi ai pisicii moarte să-mi sfășie venele cu mângăierea lor cea mută....