poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 239 .



Blue Cafe
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [demara ]

2019-06-04  |     | 



“...the chance of no return” zice Chris Rea și eu nu sunt sigură că nu are dreptate, îl ascult și imaginile curg în ritmul melodiei, pare uneori un “river of no return”, eh, sigur, ca și cum întoarcerea ar fi posibilă, a “river”-ului vreau să zic!
Bunica avea nişte cutii de cafea din aia “Danyelian” furnizor al curţii regale - cum zicea reclama care cred că era tot pe undeva pe cutii - albastre-verzi, parcă, pe care era desenat un turc cu o altă cutie în palme şi pe aia un alt turc cu altă cutie şi pe ea... și aşa mai departe la infinit cred, într-o lume microscopică pe care n-o văd oprindu-se din mișcarea asta niciodată. Un infinit presupus copilărește la vremea aia când cutiile erau pe raftul din bucătăria bunicii, dar către care acum îndrept întrebarea aia suspendată în imposibilitatea răspunsului: timp și spaţiu nu pot fi noţiuni abstracte, oricât de adânc ne permit să ni le depărtăm și oricât de interesantă ar fi ideea.
Ori poate sunt?
Dimineața n-ar avea niciun sens fără cafea, sigur, nu din cutiile alea care nici nu știu dacă mai există, dar n-are nicio importanță de unde, aburii cafelei au chemarea mângâioasă a posibilităților și mai ales savoarea înclinațiilor nedefinite, cele care fără sens uneori rezolvă ceea ce știm să fie irezolvabil.
Pe urmă mai vedem.
Autobuzul era totdeauna plin, ce zic, câțiva atârnau deja pe scară, iar vecinul de la 3 stătea pe bara din spate și-mi zicea să-i iau mâna și să pun piciorul lângă al lui; “și dacă se rupe bara?”, zic, sigur că zic degeaba, el are experiența a doi-trei “colegi” de călătorie cam în fiecare zi... Aroma cafelei pe care o bea dimineața îmi încălzea fața și chiar aveam încredere în el.
Până la Scânteia (nu ziarul, clădirea aia cu stampă sovietică despre care pot să spun nu numai că-i urâtă dar și eronat concepută dacă mă gândesc numai la alea două(2) liftulețe care serveau colosul concepute cam așa ca “tronul” de gorun al bunicului pe care și-l făcuse când a murit a bătrână și care încă îl așteaptă în podul casei, da’ ele-s verticale) sunt ‘jde miii de stații și scara se mai elibera devenind totul ceva mai confortabil, ba chiar ajungeam aproape de taxatoarea care evident ne privea suspicios: plătim sau nu?!
Cum o să plătim, asta ar fi fost culmea, “vorba lui Bucătaru, unul de pe când făceam naveta la Mătăsaru, știți că am fost profesor la țară”, zicea vecinul de la 3 ”nu se poate vorbi cu astea, au învățat englezește și se descurcă greu în limba română”, “ce spui?”, “păi da, ieri năvăliseră toți să vadă expoziția aia retro a lui Gheorghe Anghel și au umplut hardughia așa imposibil să te miști, ca acum și ea se rățoiește că “așa e studenții, nu plătește”, nu erau studenți, nu toți, da’ ce dacă, aveau mutre preocupate, răscolite, sunt sigur, de liniile alea surprinzător de fragile, poate nu fragile, numai unduite ale lui “Eminescu”-știți care cel din fața Ateneului ori ale “Călugărului”- e... sigur că l-au “botezat Tudor Vladimirescu, dar ce dacă!- mă rog, sculpturi ținute la “păstrare” o sumedenie de ani că Anghel deranja cumva sau cel puțin așa cred, stătuse multă vreme la mânăstire, parcă - erau tineri, numele le-a stârnit curiozitatea și zice unul bărbos și ciufulit: ”shut up”...aha, surpriză majoră:” șatap ești tu cu mă-ta”, taxatoarea nu era numai coafată, rujată și cu manichiură la zi... vezi bine!”
Oricum era mai bine decât pe scară, ba chiar simțeam mirosul cafelei: “ce cafea bei?”, “ cum adică ce cafea, am făcut rost de o pungă de la Irina, aia de la 4, ea, dracu știe ce conecții are, dar nici nu mai interesează, știți cum e, n-o să beau nechezol!”.
Bineînțeles că știam, toată lumea știa.
Azi-noapte am visat că sunt la Capșa, cutiile alea ale bunicii - de imaginea cărora nu scap, se pare - cred că au făcut pui altfel nu văd cum toți pereții s-ar fi acoperit cu ele, nu era nimic rău numai un vârtej coloric, ca să zic așa, o zăpăceală imagistică.
Și turcul.
Era la bar, cum era un bar la Capșa n-aș putea să spun adică nu știu să fie bar la Capșa și turcul era cât mine, ba chiar mai înalt și cutia din mâna lui părea o carafă care scădea în dimensiuni odată cu repetarea aia pe care o știam atât de bine. I-am cerut o cafea și mi-a întins cutia, unde să fac eu cafeaua e o problemă serioasă când ești client și oricât m-am străduit n-am găsit o soluție... încolo... nimic, nimeni vreau să zic, fețe de mese albe, scrobite, tacâmuri de argint, o eleganță mirosind a vechi, a mucegai invizibil și m-a apucat frica să nu fac o criză, nu cred că mi-am uitat berotecul acasă... Capșa e un fel de muzeu mi-am zis și atunci ce pretenții pot să am?
Nu mă duceam des la Capșa, poate o dată, de două ori în toți anii ăia când încă speram să decojesc timpul, să-i înlătur crusta trecerii și poate-poate am șansa reeditării unui început demult uitat. Mi-ar fi plăcut să simt atmosfera de cafenea învăluită în mirosurile subtile ale cafelelor turcești. Degeaba! Prăvălie goală cu aer de “blue cafe” în deriva solitudinii înscrisă pe firmă.
Și aia prăfuită!






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!