− Te rog vino lângă mine, tot ce va urma se va petrece în spatele tău! spuse Margaret, arătându-i spațiul liber de lângă ea.
Fill se ridică, ezită o clipă, apoi își împinse fotoliul mai aproape de al ei, făcându-se că nu observă acel zâmbet ironic, care încă mai persista pe fața ei înțepenită ca o mască.
− Teamă?
− Nu.
− Atunci?
− Spațiul mi se pare mic, pentru două persoane.
− Mie nu! Apoi depinde cum stau cele două persoane într-un fotoliu! spuse ea cu o voce molatecă, făcând din mână, mici gesturi semnificative.
Fill așezându-se, trase aer în piept cu intenția de a-i răspunde − de data aceasta să-i amintească el, de ce se află aici − dar realiză brusc că era inutil, presimțind că răspunsul lui ar fi fost inutil.
Draperiile se puseseră de mult în mișcare, foarte lin − cum de altfel funcționau toate în reședință, ușor, fără mișcări bruște și fără zgomot − de la centru spre margini și când distanța dintre falduri fu de aproximativ cinci metri, se opriră. În spațiul rămas liber, la început, Fill a distins ceva alb, ca o ceață groasă de toamnă târzie, fără un contur bine definit, o atmosferă necunoscută ochiului omenesc, apoi totul s-a înnegrit repede, transformându-se în ceva asemănător unui tunel în care se profilă un fel de "gaură neagră". Încleștă brusc mâinile pe brațele fotoliului, fiindu-i teamă să nu-l absoarbă hăul acela imens. Deodată simți un curent rece, venit dinspre spațiul respectiv, așa ca adierea ușoară a unei brize marine și întoarse brusc capul spre Margaret, să vadă cum reacționează ea. Văzând-o calmă se relaxă și el.
După câteva secunde, privirea îi fu atrasă de nașterea unei raze albastre, la început palide, care, ușor, ușor, începu să se accentueze, luminând orizontul acelui tunel-hău. Din îndepărtare parcă, percepu un zgomot: clipocitul specific pe care-l fac valurile leneșe ale unei ape, odihnindu-și talazurile obosite pe o plajă, zgomot amestecat cu țipete de pescăruși. Crescendo, imaginile sugerate de sunet, începură să se contureze. Da, era țărmul unei mări, cu nisip, cu plajă și un soare care lumină totul, transformând "gaura neagră" într-un minunat colț de rai, cu pescăruși care puteau fi văzuți zburând și țipând de bucurie că sunt liberi. Din clipă-n clipă, Fill se aștepta ca valurile molcome să inunde camera și să-și odihnească talazurile la picioarele lor, iar pescărușii să li se oprească pe umeri, atât de real părea totul, și chiar își privi picioarele.
− Fantastic, nu mi-am putut imaginea așa ceva! zise Fill vădit surprins.
− Filmări din 1990. Sunt imagini tridimensionale sau holograme, eu nu știu exact cum se numesc.
Din valuri, Margaret își făcu apariția ca o sirenă. Era magnifică, de o frumusețe uluitoare, parcă venea dintr-o zonă ascunsă în adâncurile mării, un tărâm în care noi oamenii simpli nu avem acces, o lume fantastică numai de ea știută, făcându-te pe tine muritor de rând să regreți că nu-i știi secretul. Primul impuls al lui Fill – și chiar căscă gura − la vederea frumoasei sirene, fu acela de a striga la ea să se oprească și să nu mai chinuie valurile, care, disperate își înălțau talazurile înspumate spre umerii arămii și goi, încercând cu spuma lor albă să îi spele cristalele minuscule de nisip, lăsând totodată pe corpul bronzat, mici pârâiașe de spumă care sclipeau în razele soarelui. Fill simțindu-și gâtul uscat închise gura și înghiți în sec, mut de uimire nu putuse să articuleze niciun sunet, mulțumindu-se doar să privească cum sirena, cu pași ușori, chiar leneși, călca nisipul auriu care gemea de plăcerea că tălpile ei goale, gingașe și fine, doar îl sărută. Sau poate că nisipul suferea de gelozie pe spuma mării, care, cu câteva clipe mai înainte, îi mângâiase corpul și el nu putea să facă asta.
Margaret se opri lângă șezlong, se uită în stânga și-n dreapta și după câteva secunde se așeză. Lui Fill nu-i scăpă micul amănunt că ea purta doar un slip de culoare albă, ce contrasta izbitor, dar plăcut excitant, cu pielea arămie.
− Așa arătam eu în urmă cu ceva ani, mai exact, când m-a cunoscut Elvis Teel! o auzi pe Margaret că spune cu o voce gâtuită de emoție, încărcată și cu puțin regret pentru vremurile trecute.
La un moment dat, parcă așa din spațiu se născu un zgomot produs de un motor de mașină, crescând ca intensitate, apoi se opri brusc. Fill o văzu pe Margaret, cum foarte grăbită, își pune sutienul. După câteva secunde, din partea dreaptă își făcură apariția doi bărbați și o femeie. O recunoscu imediat pe Lenny și întoarse capul spre Margaret, cerându-i din priviri, să-i spună, cine sunt și celelalte personaje.
− Bărbatul mai în vârstă este soțul meu, Elvis Teel! Cel tânăr este fiul lui, Tenny, îl lămuri Margaret.

− Hello, Margaret!
− Hello!
− Draga mea, scuză-mă că te-am făcut să mă aștepți, dar niște probleme neprevăzute m-au reținut mai mult. Dragii mei copii, dați-mi voie să v-o prezint pe viitoarea mea soție: Miss Margaret White! Draga mea, ei sunt copiii mei: Miss. Lenny Teel și ms. Tenny Teel!

După ce-și strânseră cordial mâinile, zâmbindu-și protocolar, noii veniți, începură să se dezbrace, fiecare după ritmul și tipicul lui. Lenny, observă Fill, foarte rapidă, fu prima care se dezbrăcă și rămânând doar în slip, o zbughi spre mare.
Deodată, își făcu apariția un alt personaj și, după îmbrăcăminte, Fill deduse că era șoferul. Acesta se opri lângă dl. Elvis, se aplecă și îi șopti ceva la ureche, apoi se ridică și plecă.
- va urma -