. II .


Fill o luă agale, așa cu mersul unui om ieșit la promenadă, pe aleea pietonală foarte șerpuitoare și construită mai mult din trepte – tot măturătorul îl informase că față de stradă era drumul cel mai scurt ce ducea direct la reședința lui The King – iar după minute bune de mers, se opri în fața unor porți masive și foarte înalte în comparație cu gardul ridicat din cărămidă, executate din – cum altfel!? – fier forjat. Apăsă pe butonul soneriei și după câteva secunde, se auzi o voce baritonală care îi spuse să aștepte.
− Ce dorește domnul? îl chestionă un ins, apărut pe o ușă mai mică, încadrată discret și armonios în poarta mare, atât de bine, încât cu greu realizai că acolo s-ar afla așa ceva.
− Sunt căpitanul Fill Norman și vreau să vorbesc cu domnul Elvis Teel.
− Un moment, vă rog! spuse individul și dispăru la fel cum apăruse.
Trecură ceva minute și Fill contemplă mai în amănunțime porțile. Meșterul fierar, observă el, respectase cu multă artă și precizie, armonia îmbinărilor și meșteșugul inegalabil de prelucrare al fierului forjat.
− Domnul Elvis Teel nu este momentan în reședință! Dacă doriți, vă poate primi doamna.
− Ok!... mai există și altă ieșire? întrebă Fill puțin ironic, surprins că individul nu-i spusese de la început acest lucru.
− Un tunel!... După care, făcând o mică pauză, privindu-l cu un surâs ironic și vrând să-i demonstreze lui Fill că nu era așa prost și înțelesese aluzia, continuă: Patrulăm în cerc, domnule, și, după cum se observă, domeniul este destul de vast. Ați avut noroc, mai îl lămuri el, că mă aflam în zonă, altminteri ați fi stat la poartă cel puțin o jumătate de oră până venea cineva.
− Aha, deci sunteți mai mulți.
Individul schiță un zâmbet și nu comentă.
În timp ce primea explicația ironico-zâmbăreață, Fill observă cum porțile se pun în mișcare, deschizându-se incredibil de silențios, având în vedere masivitatea lor.
− Aș fi putut să intru pe poarta mică, pe care ai folo…
− Poarta mică, îl întrerupse zdrahonul, e folosită numai de personal, domnule! Oaspeții nu au voie, așa că… urmați aleea mai închisă la culoare și veți ajunge exact unde trebuie. Cred că, este inutil să vă avertizez asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă vă abateți de la traseu, spuse individul arătând spre cei doi dobermani din spatele porților, pe care Fill abia acum îi observă, după ce făcu primii pași pe aleea indicată.

Fill urmă întocmai instrucțiunile primite, mergând numai pe ''aleea mai închisă la culoare'', și, cu toate că nu era nevoie, ea șerpuia ușor printre ghivece mari din ceramică, în care se aflau plantați diverși pomi ornamentali. Simți cum ceasul îi vibrează ușor la mână, semn clar că în preajma lui se aflau amplasate camere de supraveghere. Cercetă mai atent pomii, dar nu le descoperi așa din mers, ar fi fost și foarte greu, deoarece ei erau bogați în frunze, apoi cercetă și ghivecele. Erau identice, iar în partea de sus aveau un guler lat format din cercuri, posibil că acolo ar fi putut fi plasate camerele. După câteva minute se opri în fața unei uși din sticlă. La fel ca și porțile mari de la intrare, fără zgomot se puse în mișcare, deschizându-se. După câteva secunde intră. Interioarele văzute prin revistele de specialitate sau reclamele difuzate de televiziuni, tot pe aceeași temă, ar fi pălit în fața unui asemenea rafinament, opulent dar delicat și cu bun gust. Precizie desăvârșită, o matematică pură în aranjament, nuanțe de culori perfect și armonic echilibrate, făceau ca nimic să nu distorsioneze în acest tot unitar. Trecerile de la un obiect la altul, de la o culoare la alta, de la un ornament la altul, la mocheta care imita un covor de iarbă verde ce urca pe scara în formă de spirală, se făcea fără ca ochiul să se simtă agasat.
Un iz puternic, inconfundabil, îl făcu pe Fill să-și ridice ușor nasul în aer și să inspire mai profund parfumul, căutând sursa. O găsi, era un lămâi încărcat cu flori și fructe, plantat direct în sol, în interiorul scării circulare.
− Bine ați venit! îl întâmpină un bărbat elegant. Vă rog să mă urmați!
După ce străbătură salonul, în care lejer puteai juca o partidă de tenis cu piciorul, tânărul se opri în dreptul unei uși, și, cu ajutorul telecomenzii, o deschise. Era ușa unui lift, realiză Fill, și, după ce urcară în el, acesta porni foarte silențios. În scurt timp ajunseră, coborâră, și după ce făcură câțiva pași pe un hol la fel de elegant, foarte puternic luminat din pereți, nu din tavan, observă Fill, se opriră.
− Poftiți! Doamna vă așteaptă, spuse el, în timp ce deschidea o ușă, tot cu telecomanda.
Fill intră, și, cum trecu pragul ușii, aceasta începu să se închidă în urma lui, fără zgomot, precum se și deschisese. Deja obișnuit cu ceea ce văzuse mai devreme, fu mai puțin impresionat de priveliștea din fața ochilor și apucă doar să-și repete în gând: rafinament și bun gust, armonie, echilibru și eleganță!... când, deodată, în partea lui stângă, draperia se puse în mișcare și prin fanta creată, apăru o femeie:
− Margaret Teel! o auzi că se prezintă, venind spre el cu mâna întinsă.
− Fill Norman, căpitan! spuse el, strângându-i foarte ușor mâna albă, fragilă și delicată, fiindu-i frică să nu o spargă.
− Încântată!... Domnule Norman, doriți ceva de băut: un gin, un whisky sau o votcă? întrebă Margaret, îndreptându-se spre barul amenajat discret, într-un colț.
− Mulțumesc! Un gin, dacă se poate.
− Cu puțină apă tonică sau mai multă?
− Echilibrat.
În timp ce Margaret pregătea băutura, Fill avu timp s-o studieze mai profund. Constată cu uimire că doamna nu părea nicidecum marcată de evenimentul tragic ce se abătuse asupra familiei, respectiv moartea fiicei. Atitudinea ei relaxantă, împletită cu foarte multă eleganță în mișcări, o făcea să semene cu o fragilă și stilată gheișă.
- va urma -