poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1644 .



Ursul Carpatin
proză [ ]
« de la București, to Antwerp »

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [GabiC ]

2013-01-18  |     | 



Povestesc de parcă aș fi eu, dar la fel de bine pot scrie și la persoana a doua pentru că nu mai sunt eu, trăiesc o existență paralelă, fiind doar o unealtă folosită și aruncată la fier vechi, o carte veche, necitită și dată la topit, un bidiviu ce a pierdut mai multe curse și care trebuie sacrificat pentru că nu își mai justifică existența după ce a fost călărit ani în șir, care a câștigat multe bătălii, dar nu pentru el ci pentru alții. Nu mă mai recunosc, am devenit sclavul unei societăți formale, plină de oportuniști și conformiști, care cred că Platon, cu ale lui teorii despre unicitate ca parte componentă a unui întreg universal, este doar un platou cu gogoși. Am fost aruncat într-un labirint existențial fără ieșire, de unde caut totuși zadarnic să ies, mergând haotic în zig-zag, precum un bezmetic amețit cu poșirci făcute la pufoaică. Am plecat afară, gonit fiind de sărăcia care naște monștri din țara mea, după ce încercasem multiple variante oneste de a-mi câștiga stabilitatea financiară, fără compromisuri și fără să-mi vând sufletul, umilit într-o lume a formelor fără fond, în care doar capitalul și spectacolele grotești mai contează, unde marea masă rămâne ignorantă, feroce, mărginită și egoistă. Am plecat înfrânt, dintr-o țară în care poți să ai șapte facultăți, că fără pile ajungi tot paznic sau nici atât, am fugit dintr-o lume de gardieni, cărora mai nou li se spune fără noimă bodyguarzi, un fel de semiboschetari, prost plătiți, amăgiți doar la infinit cu o leafă mizeră, care nu au în cuier decât uniformele de pe ei, inscripționate cu denumirea firmei unde, fără să aibă de ales consideră că lucrează, păzind ce au furat alții, stăpânii lor corupți.
În căutările mele, m-am angajat cu ziua la una dintre marile grădini zoologice ale continentului meu adoptiv. În incintă girafele ne priveau de sus disprețuitor, iar maimuțele resemnate se distrau copios, pe seama reacțiilor amuzate ale vizitatorilor, iscate atunci când le arătau acestora, părțile interzise ale trupurilor lor expuse și plictisite. La locul de muncă și în cuști, standardele europene sunt respectate în cele mai mici amănunte, habitatul este strict natural conform normelor UE.
Ursus arctos, adică ursul brun carpatin, cu toate că scăpase de foamea și de braconierii din munții noștri, și că avea condiții de locuit și de trai europene, căuta disperat și fără hodină o ieșire.. M-a deocheat telepatic, comunicându-mi rezonant, că nu îi este respectată intimitatea, dreptul la vânat fiindu-i furat de gorile și cameleoni, iar el se simte ca la “Big Brother ‘ în emisiunea aceea stupidă, care a prins un întreg univers, o întreagă civilizație. Ochii lui hipnotici, mari, frumoși, triști, căutau libertatea munților împăduriți, a pajiștilor înflorite , a zăpezilor veșnice. Degeaba are condiții, dacă nu poate vâna sau alerga în voie, dacă nu își poate face o familie pe seama lui, cu ursoaicele lui, ascuns în bârlogul ales de el din spatele stâncilor..Căuta câmpul cu iepuri, unde orice fotograf sau vânător rătăcit poate deveni oricând, un prânz copios sau o alternativă la cină. Mi-a mai comunicat că nu îi plac oamenii, iar eu l-am înțeles și nu l-am înțeles, dar am încercat să îi explic că nu sunt toți periculoși și profitori așa cum crede el, că doar unii îl văd ca pe un dușman sau ca pe o blană tăbăcită, și că aceștia dacă ar putea, de frică ori pentru profit, ar distruge tot universul, pentru că este incontrolabil, periculos și de neînțeles, plin de comete, meteoriți, nebuloase și găuri negre.
Privindu-l prin gard, precum un vizitator căruia îi este limitat dreptul la comunicarea cu un condamnat nevinovat, am pozat urmele-i săpate prin pământ și betoane spre ceea ce el aspiră neîncetat într-o deplasare continuă și sacadată. L-am urmărit ore întregi în truda lui de a găsi o scăpare, nu stătea o secundă locului și cred că nu a stat o viață. De la trezirea primelor instincte face cu evanescență, aceeași și aceeași mișcare, căutând mereu o ieșire, visând perpetuu evadarea dintr-un paradis artificial creat de alții pentru el. Nu mi-am închipuit vreodată, că paradisul se poate transforma într-o banală și stupidă pușcărie. Fără vină, orice izolare devine automat absurdă, chinuitoare ; era închis pe vecie, iar gardurile lui erau și ale mele.. Răbdător și tenace așteapta să apară undeva o gaură în gard, o lumină dinspre gura peșterii, fie doar pentru o clipă. O secundă de libertate, ar echivala cu o viață de fericire, dar între el și dreptate este un ocean de dușmani necunoscuți, lacomi, profitori și egoiști. -Semăna leit cu Wojtek, ursul erou de la Monte Cassino, care în al doilea război mondial a luptat împotriva naziștilor alături de armatele aliate ca soldat artilerist, cărând proiectile grele de tun, și bând bere sau fumând cot la cot cu soldații polonezi, și care, după ce a fost decorat pentru fapte de eroism, drept recunoștință a sfârșit trist și părăsit tot într-o grădină zoologică. Adio obiceiuri, ritualuri, prieteni și dușmani, adio libertate,… în viitor, doar zăplazuri, zeghe și zăbrelele.
Undeva prin curtea aceea imensă și plină de spectatori, leul și tigrul, alți regi care au abdicat, și au fost luați prizonieri, răgeau sfâșietor, iar un îngrijitor, pulveriza în urmă-mi spray cu miros de libertate, bun și împotriva țânțarilor.
Mă amăgesc cu gândul că fiind afară, dincolo de gardul “închisorii’ sunt liber, sufăr însă, că de cealaltă parte ursul măsoară, cu tainici pași egali timpul și spațiul captivității, considerându-mă poate vinovat și pe mine de amputarea vieții lui. Ochii-i bruni, ca pământul în ale cărui izvoare sclipește eternitatea, mă obsedează. L-am privit hipnotizat multă vreme, iar frustrările lui au devenit coșmarurile mele, intrase complet în mintea mea ca ultima-i șansă de a se elibera, și atunci sufletele ni s-au contopit, realizând că în mine nu intrase doar el fiara înlănțuită, ci intraseră toți urșii care l-au procreat, caprele și țapii pe care el i-a devorat, pășunea din care s-au hrănit cerbii, murele și zmeura care l-au săturat, pământul ca glie a ierbii, islaz și ocină, soarele care a dat lumină pământului, toate ursidele înrudite cu el, lupii și peștii, marea și muntele, pădurea și peșterile pe unde a vânat și pe unde s-a tolănit, apa care i-a potolit setea și care l-a răcorit....................................
Ce s-a mai întâmplat ulterior eu nu mai știu, dar gardianul care mă păzește îmi spune în romengleză, de parcă ar povesti un film polițist, privindu-mă cu entuziasm și admirație ca pe cel mai bun prieten, cum am sărit eu gardul cu un ham roșu și cu o lesă de aceeași culoare într-o mână și cu o foarfecă mare de tăiat sârmă în cealaltă, cum arătam ca un gladiator în arenă, pregătit să înceapă o luptă inegală, fără șanse de supraviețuire, și că odată intrat în cușca ursului i le-am pus acestuia cu greu, fără frică, după care, ca în transă, am tăiat lacătul gardului de sârmă ce împrejmuia habitatul și am părăsit în galop împreună cu ursul, incinta marii grădini zoologice, sub privirile înfricoșate ale vizitatorilor. Nu mai vedeam și nu mai auzeam, trecusem pe pilot automat.. Mai înainte, furasem o dubă, care ne aștepta la ieșire de multă vreme, cu cheile în contact, și cum, cu poliția pe urmele noastre am fugit spre cel mai apropiat codru, după care, dezorientat în țară străină, alergam haotic împreună cu ursul, pe care l-am eliberat mai apoi din lesă, redându-i pentru câteva momente libertatea în marele lor parc public, după o urmărire ca în filme, pe șosea și pe trotuare , și că încolțiți fiind de forțele de ordine care ne vânau înspăimântate, am fost în cele din urmă împușcați amândoi, om și urs. Mai zice că îmi pierdusem conștiința a doua oară, atunci când animalul, lovit și el, îmi lingea rănile. Eu cred că mi-o pierdusem pentru totdeauna, uitasem ce nationalitate am, rus, grec, room sau italian, român, olandez, belgian, indian...siberian, caucazian, argentinian, irlandez,….?
Ursul a murit după ce m-a apărat cu recunoștință și după ce a sfâșiat mâna acelui polițist sau polițiste care mă împușcase. Urs și om, devenisem prin amestec de sânge, aceeași ființă, un centaur care a ales mai bine să piară, decât să se compromită ca să trăiască, la fel cum procedase cu aproape două mii de ani în urmă, marele Decebal, regele dacilor și al Carpaților..
De atunci, rămas singur în spatele gratiilor, am început să măsor tainic cu pași egali timpul și spațiul eternității, realizând pentru totdeauna că ursul eram inclusiv eu, împreună cu cerbii și cu iarba, cu munții și cu mările, jungla și deșerturile, felinele și canidele, peștii și nisipurile...
Aici, în pușcărie am toate libertățile, pot să mă uit oricând la „Big Brother”, emisiunea care a posedat tot mapamondul, pot să stau tolănit în pat și pot chiar să procreez sub supraveghere video ori să văd programe xxx. Și aici ca și oriunde, cu bani aș putea cumpăra orice și pe oricine, doar libertatea nu. Sufăr mocnit, pentru că atunci când am pofte, tare aș mai vrea să fug la vânat de țapi și râsoaice prin plaiuri mioritice, că viața mea plină de obiceiuri și tradiții, în numele libertății are gard de sârmă ghimpată și că toată ziua trebuie să mă dau ca să miros frumos, cu spray de libertate, bun și împotriva țânțarilor, că nu am cu cine să mai încing acilea în hârdăul european, o horă românească. Aș mai vrea să îmi înfig colții și ghearele în bandiții care se propășesc, în timp ce urșii împovărați de mulțimea contradicțiilor și abuzurilor, sufocați de hățișul procedurilor și ale veșnicelor camarile, sucombă și dispar. Dar ce mai contează? ... sunt urs ,… doar atât, „fiara” înlănțuită din spatele fiarelor.
Apoi, am zburat într-o pasăre, m-am îmbarcat pe o balenă, pe pământ am alergat într-un tigru, m-am târât sub pământ cu o râmă.
Acum, toate substantivele animale, au motor, cip și integrate !.( Gabi.C)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!