Era o înspăimântătoare seară de toamnă. O seară rece, care stârnea cele mai triste emoții ale omului. Frunzele galben-roșiatice cădeau pe străzi, pe borduri, asemeni unor plapume de foc. În completarea acestui peisaj melancolico-depresiv se alătura luna care aducea un plus de amărăciune.
In întregul oraș X , un oraș urât, grosier și rău famat plutea o atmosferă tenebroasă.
David contempla la geamul camerei sale, urmărind și analizând cu o pedantă exagerată fiecare câine fiecare frunza fiecare om punându-și mereu aceeași întrebare care îl măcina de ani de zile : ‘Oare ce gândesc ?’. Da...aceasta era o întrebare care își căuta răspunsul încă din primele zile în care David deprinsese conștiința de sine. Dorea să știe ce gândesc oamenii, sa anticipeze, sa citească gânduri, sa se afle deasupra celorlalți. Își aducea aminte de mama sa ; o femeie puternică, frumoasă care mereu îi ridica moralul spunându-i că viata îi va rezerva lucruri frumoase. Până acum aceste catrene profetice nu se adeveriseră. Poate pentru că mama lui David nu a mai apucat să ii dezvăluie și continuarea. Elena murise împreuna cu soțul său într-un accident de mașina pe când David avea nouă ani. Acum la cei treizeci și unu de ani de viată încheiați chipul părinților era vag. Își amintea perfect ziua înmormântării celor doi. O zi ca cea de astăzi. Stătea alături de bunica , pe care o năpădeau lacrimile și suspinările și ca un blestem strămoșesc David nu făcea nimic altceva în afară de a-și pune întrebări. ‘Oare acum când mama și tata au murit ce fac oamenii ? Probabil unii dorm, alții acum se trezesc ; câțiva cântă , ceilalți plâng. Dar oare câți au sesizat și simțit cu adevărat absenta părinților mei în afară de mine ?’
David locuia împreună cu bunica lui , Mara.
O locuința de o sărăcie materială lucie, dar bogată în dragoste mieroasă și caldă . Prin niște sacrificii numai de Mara știute, David reușise să se înscrie la liceul de artă.
Artele nu erau aspirațiile lui David. Nici măcar nu știa care îi sunt aspirațiile. El pur și simplu ași punea întrebări și căuta răspunsuri pe care doar viata i le putea elucida.
Dar acum era fericit, pentru că aflase răspunsul la una dintre miile de întrebări : Ce este tristețea ?