. I .

În port, viața se desfășurase normal până în această zi a anului 1992, fără a bănui cineva că începând de azi, portul avea să devină martorul unor evenimente ieșite din comun. Acestea aveau să conducă la schimbarea unor destine și cel mai uluitor, la prăbușirea celei mai faimoase firme din oraș: TEELVIS STEEL.
Această societate era condusă de domnul Elvis Teel, un bărbat destul de prezentabil pentru vârsta pe care o avea – puțin peste cinzeci de ani – un bun manager, foarte activ, întreprinzător, adeptul schimbărilor, receptiv la nou, și, pe lângă toate aceste calități, mai avea una: poza într-un patron apropiat de oameni, gata oricând să vină în ajutorul celor care apelează la el. Astfel își câștigase un renume: de mulți ani toți din oraș îl cunoșteau sub numele de The King Teel sau și mai simplu The King.
Firma avea ca activitate de bază − cel puțin așa era stipulat în statutul de funcționare −, producerea și prelucrarea oțelului, dar în ultimul timp se ocupa mai mult cu prelucrarea lui, operațiune ușoară, fără costuri suplimentare și mult mai profitabilă. Pe lângă această preocupare, firma mai era antrenată și în alte afaceri mărunte, care contribuiau la sporirea profitului. Controla aproape totul în port: baruri de zi și noapte, discoteci, cazinouri și cluburi exclusiviste pentru relaxarea domnilor generoși în compania unor domnișoare frumoase și nonconformiste.
În ultimii doi-trei ani, și, mai ales în ultimul sezon estival, afacerile lui The King cunoscuseră o dezvoltare uluitoare: secretul fulminantei creșteri datorându-se în mare parte descurcărețului său fiu, Tenny Teel. Fiul, după terminarea studiilor la Paris – numai el știe cum − se implicase foarte activ în minunata lume riscantă a afacerilor, călăuzindu-se după sloganul său favorit: domnule, scopul scuză mijloacele… slogan pe care nu se sfia să-l spună chiar și tatălui său, ori de câte ori avea prilejul.
În acest an, în golful portului puteau fi văzute cele mai elegante iahturi ancorate în dana sau în rada lui, legănate de valuri ca niște lebede uriașe, iar sezonul estival – deoarece primăvara plecase mai devreme față de data fixată în calendar – debutase foarte brusc și în mare trombă, printr-o agitație greu de descris în cuvinte, care îi surprinsese cam nepregătiți pe micii afaceriști din zona debarcaderelor.

Poliția portuară intrase de dimineață în alertă maximă: de gradul ,,O’’. Un pescador anunțase căpitănia portului, că în largul golfului plutea în derivă un iaht, și nu răspunsese la niciun apel din partea lor.
Deplasată la fața locului, poliția găsiseră iahtul ELVIS 3, care făcea parte din flota de elită a lui The King, iar pe puntea principală descoperiseră că zăcea fără viață chiar frumoasa lui fiică: Lenny Teel.
Corpul neînsuflețit fu găsit de oamenii legii într-o poziție nefirească, fapt ce-i determinară să considere cazul suspect, și să apeleze la ajutorul unui specialist în astfel de situații, deoarece poliția locală de coastă nu avea nici omul și nici măcar aparatura necesară pentru investigare, mai ales că era și primul de acest gen, petrecut în port.

Căpitanul Fill Norman, unul dintre cei mai buni criminologi din orașul vecin, primi ordin de la superiori săi, să se deplaseze în orașul portuar, pentru investigarea cazului, și, la nici două ore de la sosirea sa în port, căpitanul deja avea în mână raportul preliminar al medicului legist, în care, foarte succint, se menționa că moartea survenise în urmă cu cca. 24 h, și se datora, probabil, loviturii observate în zona parietală stângă, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească exact cauza decesului. Corpul găsit gol, mai preciza medicul, nu prezintă alte urme vizibile de violență.

Fill mai parcurse încă o dată însemnările medicului, încercând – avea el o metodă proprie și uneori chiar da roade, dar n-o brevetase încă! – să citească și printre rânduri. De data aceasta însă nu-i ieși nimic, nu putu descifra și nici trece dincolo de mesajul anost, citit în raport. Luă și fotografiile − le mai privise de câteva ori! – încă umede, încercând să treacă dincolo de ce arăta imaginea. Nu reuși mare lucru, dar mai mult ca niciodată, se surprinse că le admiră în loc să le cerceteze. Nu se putea detașa de imagine și să treacă dincolo, în ''spatele'' ei, cum ar fi dorit. Fotografiile executate din diferite unghiuri erau atât de bine realizate și foarte expresive, de parcă ar fi fost făcute de un fotograf celebru, care se ocupă cu pictorialele pentru adulți, și, chiar dacă fotografiase un cadavru, reușise s-o facă foarte artistic.
Bănuind că încă se mai află la spital corpul ei neînsuflețit, plecă spre el − voia să vadă pe viu cadavrul ei! − cu imaginea acelei femei frumoase în cap și gândul: păcat, mare păcat, Lenny Teel, a fost o femeie foarte frumoasă! Ajuns acolo, fu condus imediat de un asistent la morgă, sau ''frigidere'', cum numea el camera specială unde erau păstrate cadavrele, și, oprindu-se în dreptul unei ușițe, cu multă dezinvoltură o deschise, trăgând afară masa rulantă pe care se afla corpul neînsuflețit, înfășurat într-un cearșaf, rulându-l doar până la jumătatea bustului.
− Frumoasă femeie! spuse asistentul plin de admirație.
− O cunoașteți? îl întrebă Fill.
− O știu doar din vedere! Anul acesta, pe la începutul sezonului estival am văzut-o de câteva ori pe la debarcader. Am și eu o mică ambarcațiune, cu care mai merg la pescuit.
Căpitanul se aplecă și cercetă mai de aproape semnul de sub tâmpla stângă, care, observă el, prezenta și o mică tăietură, de aproximativ patru-cinci milimetri.

Plecă de la morgă, lăsându-l acolo pe asistent să mai contemple cadavrul, cu alte imagini în memorie – chiar dacă-i văzuse doar bustul neînsuflețit! Făcuse și o mică descoperire, care, poate, o să-i fie de folos, și ajunsese la o concluzie mult mai clară: fotografiile realizate de poliție, acolo pe iaht − pictorialele artistice le considerase el când le văzuse −, erau niște copii infidele ale celei ce fusese cândva Lenny Teel, care, chiar și așa ''rece'', era încă de o frumusețe stranie.

Trecuse ceva timp de când părăsise spitalul și Fill se gândea la pașii următori ai anchetei, străbătând străzile înguste și întortocheate ale portului, când, deodată, fără să-și explice de ce, se pomeni că se oprește în loc și-și ridică ochii spre colină. Brusc își aminti că privirea îi mai fusese reținută de câteva ori de o cruce mare ridicată acolo sus, chiar de când ajunsese în port, dar nu-i dăduse mare importanță atunci, însă acum, așa pe înserat, ciudata cruce imensă din sticlă, luminată în întregime, îl făcuse s-o privească mai cu atenție.
− Vă place? auzi că-l întreabă o voce ușor răgușită.
Fill întoarse capul și-l privi pe omul care vorbise. Era un măturător bătrân, de culoare și plăcut la vedere.
− Da. Te incită, te atrage s-o privești așa total luminată.
− Domnule, acolo sus locuiește domnul Elvis Teel sau The King, cum îl știe toată lumea din port! După cum observați e amplasată strategic pe platforma unei coline, și, indiferent în ce punct al portului te afli o poți vedea. Construită numai din beton, oțel și sticlă, mai ales acum pe înserat, scăldată de lumină în totalitate, semăna enorm de mult, cu o imensă cruce, îl lămuri măturătorul, apropiindu-se mai mult de el și coborând ușor tonul vocii, mai spuse: Acolo își are dumnealui reședința, în crucea aia mare din sticlă. Știți, domnule, vreau să vă mai spun ceva: turiștii care vin pentru prima dată în portul nostru, și de se întâmplă să fie noaptea, văzând-o așa luminată, se opresc în loc și se închină cu multă evlavie, murmurând din buze, probabil spunând și-o rugăciune… dumneata ai făcut la fel?
− Mulțumesc pentru informație, spuse Fill zâmbind. Ar trebui să vă schimbați meseria, sunteți foarte bun pentru ghid.