05 aug. 1942
Simt încă acele răni la gât și visez același coșmar mereu și mereu. El mă urmărește pretutindeni și privirea aceea ciudată pe care o are uneori mă îngheață.
Ochii din coșmar mă trezesc din somn și îi simt prezența. îi simt ochi care mă privesc din cameră, dar îl strig și nu-mi răspunde de parcă ar fi doar o umbră care mă urmărește cu ochi roșii de diavol.
Dimineață, când am ieșit din cameră totul s-a schimbat. El este același tânăr obișnuit, blond cu ochi căprui iar când l-am întrebat dacă a fost la mine în cameră, m-a sărutat pe creștet și a râs. cerându-mi să nu mai spun asemenea absurdități. Ce să caut eu la tine în cameră? m-a întrebat. M-ai ales noaptea!
Dar pur și simplu știu că minte, știu! Și îi simt privirea pe la spate. Aceiași privire pe care o simt noaptea. Nu i-am văzut-o niciodată dar dacă mă întorc spre el, dispare de parcă ar fi doar închipuirea mea! Dar știu că există! Știu!




11 aug. 1942
Îmi este frică! În afară de Ann, bucătăreasa și Joseph, valetul nu se mai află nimeni în castel. Doar el! Pereții castelului care mă înghit sunt reci ca gheața! Oricât ar încerca Joseph să încălzească camerele înainte să intre în ele, tot reci le simt de parcă tot ce a fost cald și bun a dispărut. Îmi este frică! Îmi imaginez că vărul meu și El nu au nici-o legătură dar mintea mea nu vrea să creadă așa ceva. Este atât de frig! Atât de întuneric! Chiar în grădina atât de luminoasă și veselă înainte acum este atât de pustiu, atâtea uscăciuni mă înconjoară și atâta frig! Ah, de parcă cineva ar pune gheață în urma și înaintea mea.

19 aug. 1942
Rănile de la gât nu dispar. Eu spun tuturor că am căzut dar știu că nu mă cred! Nici eu nu mă cred. Rănile, parcă sunt făcute de colți. Seamănă cu niște găurele mici negre. Nu-mi amintesc să-mi fi curs sânge ! Dar și când am ajutat-o pe Ann și mi-a alunecat cuțitul, din tăietură nu mi-a curs sânge, de parcă nu aș avea! Mi-e frică și este din ce în ce mai frig!


22 aug. 1942
Ann râde de mine și se sperie câteodată văzându-mă atât de înfofolită acum când este atât de cald.
Mă bucur atât de mult că vărul meu nu este acum aici dar totuși, când Joseph lasă fereastra deschisă îl simt lângă mine privindu-mă cu acei ochi de gheață.
24 aug 1942
A venit din nou! Închid ochii noaptea și mă crispez când îmi atinge rănile. Mi-e frică că aceste răni sunt din vina lui, dar nu știu ce să cred!
Am încercat să-i spun lui Ann dar ea nu mă ascultă! Crede că am o imaginație bogată și am impresia că vorbit despre asta cu vărul meu, știu!
25 aug. 1942
Joseph spune că sunt „ al naibii de albă” și ar trebui să mă duc în sud, că aerul de aici nu-mi priește dar vărul meu a refuzat categoric! Spune că nu ar vrea să se îndepărteze prea mult, că mă iubește dar știu că minte! Știu și mi-e atât de frig!





28 aug 1942
Abia aștept să plec la școală. Ann a reușit să vorbească cu vărul meu și plec la un colegiu. Nu mai pot aștepta!