poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3972 .



Gog
proză [ ]
Prezentarea lui Gog

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Giovanni_Papini ]

2009-09-22  |     |  Înscris în bibliotecă de Ionut Popa



1

MI-E ȘI RUȘINE să spun unde l-am cunoscut pe Gog : într-o casă de nebuni.
Mă duceam adeseori acolo, ca să țin tovărășie unui tânăr poet dalmat, pe care o pasiune nefericită pentru o umbră (iubita lui era o „regină a ecranului" și numai pe ecran îi zâmbise) îl condamna la nebunie. Deoarece era de obicei liniștit, directorul acelei pensiuni pentru nebuni— pitic de satură, dar uriaș ca grăsime — ne permitea să stăm împreună în grădină. Ici și colo, la umbra cedrilor și a castanilor, se aflau mese rotunde de fier și scaune, ca la cafenele. Infirmieri slabi, îmbrăcați în alb, se duceau și veneau pe la ei, fără să aibă aerul că observă ceva.
Într-o zi foarte călduroasă, pe când ședeam de vorbă cu poetul, un alt pensionar se apropie de masa noastră. Era un monstru cam de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat în verde deschis. Înalt, dar rău făcut. N-avea un fir de păr pe cap: nici păr, nici sprâncene, nici mustăți, nici barbă.
Un boț inform de piele goală, cu excrescențe roșiatice. Fața îi era foarte largă, cu tenul întunecat, aproape violet. Un ochi părea albastru ca cerul, bătând în cenușiu; celălalt aproape verde, cu dungi galbene de baga. Avea fălci pătrate și puternice; buzele groase, dar palide, se deschideau într-un zâmbet cu totul metalic, de aur.
Salută pe poet, fără nici o vorbă și se așeză lângă noi. Nu deschise gura, dar părea că urmărește cu interes discuțiile noastre. Aflai după aceea, de la prietenul meu, că acesta era Gog.
Adevăratul său nume era, se pare, Goggins, dar din tinerețe i se spusese totdeauna Gog și acest diminutiv îi plăcu, pentru că îl înconjura cu un fel de aureolă biblică și fabuloasă : Gog, rege în Magog. Se născuse într-una din insulele Hawai, dintr-o femeie indigenă și dintr-un tată
necunoscut, dar cu siguranță de rasă albă. La șaisprezece ani, îmbarcat ca boy de bucătărie pe un vapor american, se oprise la San Francisco și trăise ici și colo, prin California, la întâmplare. După câțiva ani, nu se știe cum, strânsese câteva mii de dolari și se mutase la Chicago. Avea probabil geniu pentru business sau un demon în el, căci în puțin timp averea sa în bani deveni enormă, chiar pentru un oraș ca Ohio. La sfârșitul războiului, era unul din oamenii cei mai bogați din Statele Unite, adică de pe planetă. In 1920 se retrase, fără prea multe pierderi, din toate întreprinderile și-și depuse milioanele o parte ici, o parte colo, în toate băncile din lume.
— Până acum, zicea el, eu am fost sclavul banului; de acum înainte, banul trebuie să fie servitorul meu. Nu vreau să aștept, cum fac semenii mei, să cad în mintea copiilor, spre a descoperi lumea și a mă bucura de viață.
De atunci începu, pentru Gog, o viață nouă: de cercetări febrile, de călătorii în lungul continentelor, de surprize, de nebunii, de goană. N-avea soție, nici copii, dar nu-i lipseau lingușitorii, paraziții, aghiotanții, consilierii,complicii.
Trebuie să te gândești la amestecul periculos care era în el: un semisălbatic plin de neliniști, care avea la dispoziția sa bogățiile unui împărat. Un urmaș al canibalilor, care pusese stăpânire — fără să-și piardă grosolănia — pe cel mai de temut instrument de creație și de distrugere al lumii moderne.
Ignorant la culme, el dori să fie inițiat în misterele cele mai rafinate ale unei culturi în putrefacție. Aproape sedentar până atunci, dori deodată să cunoască toate țările, el, care n-avea o patrie adevărată. Bestial prin origine și prin vocație, el dori să-și procure toate formele epicureismului cerebral al timpurilor noastre.
Mi se păru că în această risipă neînfrânată el dobândise un simț pervers pentru cele mai extreme ideologii, dar, în același timp, își întărise barbaria originală. Creierul său era câteodată capabil să depășească cele mai exasperante modernisme, dar sufletul îi devenise mai aspru și mai crud decât cel al strămoșilor săi materni.
Toată inteligența instinctivă, care-l ajutase în jaful legal al miliardelor, o întrebuința acum în căutarea de rarități și voluptăți de tot felul, pentru a-și satisface cele mai neverosimile pofte, capriciile cele mai infame și mai fantastice.
În șapte ani de viață de felul acesta, cheltuise trei pătrimi din capitalul și din sănătatea lui. Din 1928, el trece din sanatoriu în sanatoriu, veșnic neliniștit și nerăbdător și cuprins din când în când de frenezia de schimbare și noutate. Doctorii încearcă să rețină un oaspete așa de bun de exploatat, dar nu reușesc. Nici un alienist nu i-a putut defini boala: unul vorbea de sindrom psiho astenic, altul de dublarea personalității, al treilea de alienație morală; cei mai mulți declara că suferă de tulburări multiple și așa de înrădăcinate, încât nu permit decât un simulacru de tratament, la întâmplare. După ce stă într-unul din aceste aziluri trei sau patru luni, vrea să fie dus în altul — în cel adevărat — și devine așa de furios, încât toți sunt siliți să-i facă pe plac.
Când l-am cunoscut, era acolo de puțin timp. Și ori de câte ori veneam să-l caut pe poetul meu, îl găseam și pe el. Începu să-mi vorbească: aflai astfel, puțin de la el și puțin de la medici, toată povestea sa. Conversația lui era foarte ciudată: trecea de la o discuție paradoxală, dar adeseori inteligentă, la ieșiri de o vulgaritate mai rea decât josnică: bestială. Părea că reunește în el un Asmodeu cu violența lui cinică și un Caliban, cu oarba lui grosolănie de brută.
Dar lângă mine ședea cu plăcere. Am avut întotdeauna puterea de a potoli pe cei furioși și de a îmblânzi pe nebuni, într-o zi, după ce vorbisem mai mult ca de obicei, se urcă în camera sa — locuia singur într-o vilă întreagă, în parcul stabilimentului — și-mi dădu în păstrare o legătură de mătase verde.
— Citește, îmi zise el, aceste file, pe care le-am salvat la ultima debarcare. Sunt aici câteva resturi din vechiul Gog. De acum a sosit ziua în care răsare mai mult decât un soare și cedez cu maximum de pierdere zdrențele nopții.
Găsii, în adevăr, sub mătase, un pachet mare cu foi volante, scrise cu cerneală verde, cu o caligrafie stângace și greoaie de copil. Le citii pe toate, câteodată cu un zâmbet, câteodată cu dezgust, altădată cu oroare, dar totdeauna, mărturisesc, cu multă curiozitate.
Erau însemnări împrăștiate, pagini de jurnal vechi, fragmente de amintiri, amestecate fără ordine, fără date precise, aruncate într-o englezească oarecare, dar destul de ușor de descifrat.
Nu m-am putut întoarce la vila nebunilor decât după multe zile. Căutai pe Gog, spre a-i înapoia manuscrisul. Mi se spuse că plecase, după un acces teribil și că nu lăsase nici o vorbă pentru mine. Scrisei la casa de sănătate unde se refugiase, dar nu primii răspuns. Au trecut aproape doi ani și nu mai știu dacă Gog a murit sau dacă mai trăiește încă.
Presupun, și mi se pare cu drept cuvânt, că-mi lăsase cu intenție aceste foi și aceasta a fost și părerea prietenilor mei pe care i-am consultat. De aceea, m-am hotărât să le traduc — exceptând cinci sau șase prea respingătoare - și să le tipăresc.

2

Nu este vorba, după cum se va vedea, de o carte de memorii și încă mai puțin de o operă de artă. Dar mi se pare că e un document ciudat și simptomatic: înspăimântător poate, dar de oarecare valoare pentru studiul omului și al secolului nostru și, ca document — și nu cu alt scop — public acest șir de note, cu speranța că cineva, gândindu-se bine, va recunoaște utilitatea „abuzului meu de încredere".
Sper că nu e nevoie să adaug că în nici un caz eu nu pot aproba sentimentele și părerile lui Gog și ale personajelor sale. Toată ființa mea — care de acum înainte s-a reînnoit prin întoarcerea la Adevăr — nu poate decât să simtă oroare de tot ceea ce crede, spune sau face Gog.
Cine cunoaște cărțile mele, mai ales pe cele din urmă, își va da seama că nu poate fi nimic comun între mine și Gog. Dar în acest semisălbatic cinic, sadic, maniac, hiperbolic, am văzut un fel de simbol al civilizației cosmopolite, false și bestiale — după mine — și-l înfățișez cititorilor de azi cu aceeași intenție cu care spartanii arătau fiilor lor un ilot beat mort.
Desigur că foarte mulți, în vremea noastră, seamănă, în realitate, cu Gog. Dar Gog e, după părerea mea, un exemplu deosebit de instructiv și revoltător, pentru două motive. Primul: că averea i-a permis să facă, fără pedeapsă, multe extravaganțe, stupide sau criminale, pe care mulți din semenii săi trebuie să se mulțumească să le dorească în vis. Al doilea: că sinceritatea sa de om primitiv îl îndeamnă să mărturisească fără rușine închipuirile cele mai revoltătoare, până și pe acelea pe care ceilalți le ascund și nu îndrăznesc să și le spună nici lor înșile.
Gog este, într-un cuvânt, un monstru - și prin aceasta el oglindește, exagerând, unele tendințe moderne. Dar tocmai această exagerare folosește scopului pe care mi-l propun, publicând fragmentele jurnalului său, pentru că se observă mai bine în această exagerare grotescă maladiile secrete (spirituale) de care suferă civilizația actuală. Și n-aș fi publicat aceste foi, dacă n-aș fi crezut că fac o operă utilă pentru cei care le vor citi.
Înștiințez, în sfârșit, că am tradus exact proza grăbită și fără podoabe a lui Gog, fără să adaug ceva, fără să suprim sau s-o înfrumusețez. Nu e vina mea deci, daca această carte nu-i un model de stil.
Ordinea în care sunt așezate capitolele este aproximativă și întâmplătoare — aproape cu siguranță inexactă. Dar n-am putut face altfel. Gog însemna, de obicei, locul, ziua și luna, nu și anul și a trebuit să mă mulțumesc cu o cronologie pur ipotetică.
Aceasta e o foarte mică libertate, în comparație cu aceea, mult mai mare, pe care mi-am luat-o: să fac să servesc răul lui Gog pentru binele tuturor.


G.P.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!