poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3690 .



Pseudo-evreul Albulescu
presa [ ]
Interviu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2008-02-10  |     | 



Bazându-mă pe o umbră de prietenie ce începuse să se închege la Madrid, unde am fost împreună la lansarea unui film, l-am abordat direct, solicitându-i un interviu. "Nu înțeleg ce se întâmplă în ultimul timp. Toți vor interviu cu mine. Eu cred că ei simt că nu mai e mult și o să dau colțul”. L-am privit cu atenție, să văd dacă vorbește serios. Era și seriozitate în această codeală, era și joc actoricesc, era și plăcerea de a mă pune în încurcătură. Dar mai era ceva, ce venea din adâncul unei psihologii complexe, bătătorită de viață și de roluri: expresia unei îndelungi familiarizări cu gândul morții. I-am răspuns tot așa, ca să ies onorabil din situație, fiind în același timp foarte sincer: "E prea devreme. Aveți treabă multă”. Vorbeam, în fond, cu un actor. Cu un mare actor.

- Cum vă descurcați cu atâtea nume și care-i explicația lor?
- Păi, tata, Vasile, a vrut să mă cheme ca pe tat-su, Iorgu, și așa m-a declarat la primărie. Pe nașul de botez îl chema Costache – era un general, prieten cu tata - , așa că, atunci când m-au băgat în cristelniță, popa a zis: "Se botează robul lui Dumnezeu, Constantin”. Și Constantin am rămas. Iar mama mi-a spus Mircea, că așa i-ar fi plăcut să mă cheme. Și uite că port numele ăsta fără să-l am.
- Aveți un sânge "cosmopolit”, în care se întâlnesc mai multe nații. Cât de cosmopolit...?
- Așa cum am spus, tata era român din Vlașca. Mama, în schimb, era de neam polonez, Tempinski, și vorbea prost românește. Știa, însă, foarte bine ungurește și tare mult regret că nu m-a învățat și pe mine.
- De ce nu v-a învățat?
- De teamă să nu creadă taică-meu – care nu pricepea o boabă - că ea vorbește cu mine ungurește ca să nu înțeleagă el ce vorbim.
- Eu auzisem că sunteți evreu.
- Asta mi se trage din facultate, pentru că mă pricepeam să fac rost de bani pentru bere și covrigi. Noi, cei din promoția ’56, eram o clasă rea, de studenți puși pe șotii... Eu, Amza Pellea, Rauțchi, Rebengiuc, Silvia Popovici, Silviu Stănculescu, Draga Olteanu... O să-ți arăt odată catalogul... Eram răi, pentru că eram neastâmpărați. Dar meseria ne-a plăcut. Principiul nostru, pe care am încercat să-l aplic și eu, în cei 25 de ani cât am predat la catedră, era următorul: "Meserie, te halesc!”... Dar ne plăcea și berea, că doar acolo tot de meserie vorbeam. Aveam câteva locuri unde ne întâlneam și unde ne știau ospătarii. Comandam două-trei beri și între timp făceam rost de bani. Ei, bine, eu eram ăla care făcea rost... Odată m-am dus la domnul Moni Gelerter - profesor la catedra de Arta Actorului și un mare regizor - și i-am spus: "Maestre, s-a întâmplat o nenorocire”. Bietul om s-a speriat. "Ce nenorocire? – A căzut Amza de la etajul patru. – Cum s-a întâmplat? Și ce trebuie să fac eu? – Nimic, dar am chemat salvarea și ăștia nu vor să-l ia dacă nu dăm o taxă de 200 de lei. - Vai de mine, imediat”. Și a scos portofelul din buzunar. Dar, când să pună mâna pe bani, cred că a văzut cum îmi sclipesc ochii spre portofel și a avut un moment de ezitare. S-a uitat când la mine, când la portofel și în final mi-a dat o singură bancnotă: "Poate-l că-l ia și cu o sută”... Altă dată am cerut bani și de la viitoarea mea soacră. I-am spus că tatăl lui Amza e bolnav și n-are băiatul bani de tren până la Băilești, dus-întors...
- Observ că Amza Pellea era pretextul șotiilor...
- Cu Amza am fost coleg de bancă. Am avut cu el o relație specială, de prietenie care a durat toată viața. Mergeam împreună la pescuit, la vânătoare, am făcut multe năzbâtii împreună. Ne-am spus lucruri pe care n-am să ți le spun și n-am să le spun nimănui. Au fost ale noastre și vor rămâne numai ale noastre.
- Spuneți-mi o întâmplare de la vânătoare...
- Odată, eram la iepuri, într-o pădure de lângă București. Așteptam să vină bătaia, ca să treacă vânatul. Era frig și aveam mult de așteptat. Amza scoate o sticlă de vodcă și-mi dă să beau. Când să pun sticla la gură, auzim în spate un mormăit ca de urs. Ne speriem amândoi. Mormăitul se repetă... Ne întoarcem și ce vedem? O jumătate de om, un bătrân cu barba albă - de la el venea mormăitul. "Nuuu beți vodcă - zice, cu aceeași voce gravă și răgușită - , că nu e bună. – Dar ce să bem? - întreb eu. – Vin. – Dar n-avem vin. – Vă dau eu, dacă-mi dați vodca”. Ne-a amuzat moșul, așa că am făcut schimb și am început să bem... A trecut bătaia, au trecut iepurii, n-am împușcat nimic. Ne-am ales cu sperietura și cu vinul...
- Cum e cu pasca evreiască?
- Asta s-a întâmplat mult mai târziu. Băiatul meu, Matei, pe la patru ani, nu voia să mănânce pâine. Odată, cineva, nu mai știu cine, a adus în casă niște pască evreiască. A ronțăit-o pe toată, cu poftă. M-am bucurat că, în sfârșit, mănâncă pâine – că tot pâine este, nu? Ei, dar de unde să mai fac rost? Ies din casă și o iau spre Piața Amzei. După câțiva pași, îl văd pe Mirel Ilieșu – un mare regizor de filme documentare – care băga în portbagajul mașinii niște cutii cu pască. "Mirele, Dumnezeu mi te-a scos în cale - îi zic. De unde ai luat pasca asta? - De-aici, de la sinagogă. Și îmi arată clădirea de peste drum. – Și dă la oricine? – Da”. Intru în sinagogă, urc la etaj, intru într-o încăpere și dau să mă așez la coadă. Erau vreo cinci-șase persoane iar în față, la o masă, o fată care vindea diverse lucruri și produse de consum pentru sărbătorile evreiești. Toată lumea s-a dat la o parte, să-mi facă loc. "Poftiți în față, domnu’ Albulescu”. N-am vrut, ei au insistat, până la urmă m-am dus. Pasca era gratis, dar trebuia să dai o sumă de bani pentru comunitate. Am dat banii, am luat două cutii și am plecat. Ies în bulevard pe la Podgoria și aștept la stop, să traversez. Când s-a făcut verde și am vrut să plec, aud o voce în spate: "Albulescule, ‘tu-ți mila mă-ti!”. N-am zis nimic și n-am întors capul. Vocea avea dreptate: eu mă dădeam băiatul lui Vasile din Vlașca, dar mergeam pe stradă cu două cutii de pască sub braț. Întâmplarea a consolidat "reputația” mea de evreu... Dar nu-mi pare rău.
- Există, am auzit, pericolul contaminării actorului de rolul pe care-l interpretează. Dorel Vișan a pățit asta, nu putea să mai "scape” de Creangă... Dumneavoastră...?
- În privința asta am o părere cât se poate de simplă și de personală... Vezi, dragul meu, eu sunt actorul Mircea Albulescu - Iorgu în acte și botezat Constantin - care am acasă problemele unu, doi, trei patru... Vin la teatru cu o oră și jumătate înainte de a intra în scenă, pentru că îți trebuie un timp ca să parcurgi drumul de la persoană la personaj... E necesar să te golești de ale tale ca să fii disponibil pentru rol... Două entități nu pot ocupa același volum. Într-o sticlă de un litru, nu încape decât un litru. Trebuie să te golești de sufletu-ți, ca să faci loc sufletului personajului. Cine nu face așa te păcălește și-ți ia banii degeaba.
- Este greu?
- Nu mi-a fost ușor să mă uit pe mine. Nici atunci, nici acuma, după atâta amar de vreme... Anul ăsta e un an foarte important pentru mine: împlinesc 60 de ani de când tot tropăi pe scenă...
- Dar invers, de la personaj la persoană...?
- Drumul înapoi este la fel de greu. Dar trebuie neapărat făcut, altfel pățești ca un coleg de-al meu – n-am să-i dau numele –, care a interpretat un personaj istoric și care, la premieră, dădea autografe semnând cu numele personajului. El, pe el, se considera nimeni. Ce te faci, așadar, după ce a căzut cortina, dacă e adevărat că, timp de trei ore, ăla care s-a chinuit sau a ucis pe scenă a fost în tine? Cum scapi de el? De aceea, după fiecare spectacol, eu mi-am lungit întotdeauna drumul spre casă, pentru a redeveni cel de dinainte de intervalul cuprins între primul gong și ultima cortină. Un actor adevărat trebuie să-și cultive această dublă calitate: aceea de a deveni personajul pe care-l joacă și apoi de a redeveni el însuși... Iar puterea de a te transpune este, după părerea mea, esența artei actoricești, care este, la rândul ei, doar o parte din știința și arta teatrului.

- Anul trecut ați "debutat” ca manechin, într-o prezentare de modă a Adinei Buzatu. Ați interpretat un rol?
- Nu, nici vorbă. Mi-a făcut plăcere să-i fac plăcere. A venit la mine și m-a rugat, pur și simplu. A fost atâta franchețe în rugămintea ei, încât n-am putut-o refuza...
- Ați avut atunci și un schimb de replici cu Zina Dumitrescu...
- Ei, da, asta chiar a fost "jucată”. I-o pândeam de mult. Dar mai întâi m-am salutat cu soțul ei, să vadă lumea că știu că e cu el și că totul e doar un joc... I-am zis, tare: "Zina, tu de atâtea ori m-ai îmbrăcat și eu nu te-am dezbrăcat niciodată!”. La care ea a răspuns: "Lasă dragă, niciodată nu-i târziu!”.
- Aveți o relație surprinzător de bună cu calculatorul și internetul...
- Da, pentru că sunt curios ca o felină. Felinele din cauza asta mor, că sunt curioase... Să vadă ele cum sunt lucrurile, cum e pușca văzută de aproape. Eu și Moțu Pittiș am fost printre primii care am fost curioși să vedem cum e cu calculatorul, cu internetul. El a ajuns mult mai departe, eu m-am restrâns la nevoile directe. Scriu, navighez, joc bridge online... Nimic din ce e omenesc n-aș vrea să-mi fie străin...

- Chiar nimic?
- Vorba vine. N-aș vrea să fiu gay, de exemplu. Este, poate, singurul lucru pe care nu sunt curios să-l încerc.
- Păi l-ați încercat, în "Cel mai iubit dintre pământeni”.
- Așa e, uitasem de marele meu succes... Am primit și câteva reproșuri, de genul: "Cum ai putut să-i faci asta lu’ Iordache?!”...
- S-au tras multe duble la această scenă?
- Vreo cinci-șase... Interesant e că, după ce ne mozoliserăm în toate felurile, într-una din pauze, l-am rugat pe Iordache: "Pot să beau și eu din sticla ta?”. Adică, vezi Doamne, să pun gura pe sticla pe care pusese și el gura. Am izbucnit amândoi în râs când ne-am dat seama de absurdul situației...
- Ce a fost și nu mai este în teatrul românesc?
- Multe nu mai sunt... Și e bine că se întâmplă așa. Viața – și ca atare teatrul – este drum. Nu putem lua totul cu noi când plecăm la drum. Mulți dintre noi și multe ale noastre rămân în urmă. Se pierd. Dar bine că există drumul. Þin foarte aproape de inima mea un proverb budist care sună așa: "Nu există un drum spre fericire. Fericirea e drumul!”. Uite, de exemplu, derniera...
- Ce este derniera?
- Derniera era ultima reprezentație a unui spectacol, așa cum premiera este cea dintâi. La dernieră biletele erau mai scumpe, pentru că atunci actorii aveau voie să-și facă toate farsele posibile, pe care le pregăteau luni de zile. Era o imensă plăcere, de o parte și de alta a rampei, căci și spectatorii știau acest lucru. Știau însă doar spectatorii care mai văzuseră spectacolul și doar aceștia veneau la dernieră... Tradiția a dispărut după ’47.
- Actor, scriitor, publicist... Care-i ierarhia?
- E vorba numai de actorie. Restul, tot ce am scris eu, este un supliment de semn. Tot lucrând la spectacole, pe un text sau altul, îmi notam fel de fel de idei pe marginea textului. Și încet-încet, am observat cum se întâlnesc cuvintele între ele. Așa am ajuns la poezie. Iar poezia, cred eu, poate să fie și atunci când două cuvinte se întâlnesc pentru prima oară. Dar, repet, eu sunt și rămân un actor.

JURNALUL NATIONAL, 4/02/2008

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!