Când toți ceilalți...


Încerc să te plâng...
Acum,
Când toți ceilalți mai au zâmbet...
Încerc să te plâng și să-nțeleg de ce...
Viața e un joc fără miză.
Finalul e unic
Și inestimabil,
Numai că tu și toți nu-l înțelegeți.
Câteodată e timpul
Să nu mai fie timp
Pentru pierderi de timp.
Voi credeți că există
Doar ceea ce nu este spirit,
Dar nu știți
Ce dreptate aveți!
Nu știți ce spuneți,
Totul
E atât de neclar...
Când spiritul
Înseamnă idei,
Iar idei
Înseamnă
Flux electric,
Voi nu credeți că fluxul
E real.
V-ați pune întrebări:
”De unde? Cum? De ce?
Se poate oare?”- în întrebare doar
E o idee...
Un cerc vicios
În care
Vă prindeți conștient;
Încă vă este frică
De singura explicație:
Că noi suntem
Fărâme de Dumnezeu.
Ați căra pe umeri
Povara măririi-
O lepădați din plăcerea
De a păcătui, de a le face rău
Celorlalți,
Din frica
De a nu vă dezamăgi
Pe voi înșivă...