Te condamn!
Implacabil destin
Parșiv, egoist și meschin
Pentru că mi-ai hărăzit
Să stau opt ore pe zi
De un scaun lipit.

Cînd luna încă veghează,
Un ceasornic rusesc
Pocnește din bici.
Conștiința în mine e trează.
Știu bine că iar
Trebuie să plec la scîrbici.

Cobor spre metrou
Cîteva zeci de trepte.
Apoi aștept cu stoicism
Să mă-nghesui din nou
În vagonul ticsit,
Îmbibat cu mirosuri infecte.

De-ndată ce ajung la serviciu
Ca orice profesionist,
Ridic la rang de principiu
O vorbă veche ce spune:
Nu care cumva să faci azi
Ce poți lăsa pentru mîine.

Și chiar dacă
Asta se-ntîmplă mereu,
Mie slujba mi-e dragă.
N-am nici un motiv să disper
Fiindcă salariul meu
Este exact cît o șpagă.

Marcînd încă un chiul
Spre casă mă-ntorc istovit.
Mănînc ceva și mă culc,
Iar noaptea continui să sper
Că poate într-o bună zi
Voi fi și eu rentier.