Înjurătură după-njurătură
I se rostogoleau urâtele din gură:
Cuprindeau cerul și pământul
Amestecau înaltele cu adâncul,
Că nici marea nu putea să le spele
De grele ce erau!
Murdare, în culori amare.
N-au scăpat nici mamele, nici hristoșii,
Nici crucile, nici preacuvioșii,
Nici ceara, nici ceapa,
Nici toate câte sunt pe pământ
Sfinte și nesfinte.
Da’ le dădea drumu’ înainte
Și, parcă se făceau... frumoase,
Mustoase. Ce mai?!
Erau ca un cântec spus cu har
La pahar.
Omu’..., na!...făcut de Dumnezeu,
Sfințea locu’-n felul său.
- Ce, zicea el, vorba ca și muierea grasă
Nu poate să fie și frumoasă ?!