Nu incerc sa ma ascund,
Pentru ca oriunde m-as duce as fi bantuita de mine.
ce rost are sa fug,
Cand imi e frica doar de mine.
Ce rost are sa mint,
Cand totul in jurul meu e minciuna
Si ce rost are sa uit
Cand nu a ramas nimic cu mine

Am vrut sa ating cerul.
Sa ma ridic tot mai sus si mai sus
Am ajuns sa cunosc infinitul,
Si am cazut brusc, tot mai jos am ajuns.
Si acum...
Incotro sa ma indrept?
Sa inchid orice poarta lasata deschisa?
Sa ma afund tot mai mult in tacere?
Sa privesc inapoi cu durere?
Caci inaintea mea nu-i nimic.
Nu e ziua, nu-i nici noapte,
Nu-i nici visul ciudat plin de soapte,
Nu-i nici frig, nu-i nici cald,
Nu mai e soare , nu-i nici luna
Am ramas doar eu, in rest totu-i minciuna.