Nu mai știm cînd zorii mut se-nchină
În stinsa și tăcuta lor robie
Și dimineața iarăși se amînă
Ca o ședință programată din prostie.

Nu mai știm cînd soarele apune
Și nepăsarea peste-amiezi se lasă
Ca un mesaj lîngă grăbiri nebune
Și aspirații seci pe-o prăfuită masă.

Nu mai știm cînd noaptea se strecoară
În buzunarele de ne-nțelesuri pline -
Pășim prin viață ca-ntr-un circ pe sfoară...
Zîmbind forțat în stringerea de mînă