Mi-apare în noapte o urmă de fum
Am gust de cărbune, cenușă și scrum
Un gînd mă îndeamnă să caut alt drum

Departe de flăcări și moarte...

În față, am deal înmuiat în noroi,
În spate, ard ruguri cu ei amîndoi,
În lături, doar brazii de cetină goi

Mai pot să mă scape de șoapte...

M-apucă un tremur de frig necuprins,
Deasupra-mi văd norul din cerul aprins,
Mă sfîșie dorul de cei ce s-au stins,

Dar fug mai departe de toate...

Acum mă îndeamnă un glas să opresc,
Să-nchei alergarea în ritm nebunesc,
Mai pot încă-o dată-napoi să privesc,

La cei ce se mistuie-n noapte...

Cad lacrimi sărate din cerul senin,
Lumina îmbracă pămîntul deplin,
Privirea m-atinge din ochiul divin,

Mă poartă spre albe palate...