Umbra de la geam

Umbra de la geam
S-a arătat într-o noapte rece.
O priveam cu ochi admirativi,
Cum prin nemișcarea-i absolută
Mă sfida, mă fascina.
Deși nu o mai văzusem,
Ea îmi părea demult cunoscută,
Demult îmi apăruse-n halucinații efemere
Ale gândurilor rătăcite în orele târzii din noapte.
Am adormit cu ea în gând și am visat-o.
Era tot nemișcată, dar îmi vorbea,
Îmi spunea să vin, să-I dau viață
Doar cu o atingere vitală,
Iar ea ar fi devenit călăuzitoarea mea
În tainele întunecate ale vieții.
Îmi promitea că mă va duce în castelul ei
Ce în toată măreția lui se întindea în fața ferestrei mele.
Și-am întins mâna în întuneric,
Dar când să cuprind mantia cenușie a umbrei,
Zorii au mijit, razele mi-au orbit privirile visătoare
Și am aflat că umbra fascinantă
Nu era decât…un biet palton ros de molii
Într-un balcon de vis-à-vis.