Aripi cenușii;
fum.
Obosită de atâta mers,
Prin întunericul fără sens
Confruntări interioare,
Lumea asta crudă doare
Atâta filozofie,atâta nesiguranță,
parcă o luăm invers..
În lumea asta totul e ciudat,
Chiar și straniu e bizar
Și bizarul e absolut înfricoșător.
Uneori,ți-e teamă să gândești,
să dorești...
Poate cugetu-ți devine real,
Poate trăim să murim..
Sau murim să trăim .
Sau poate moartea nu-i reală,
Acum plecarea,neînsuflețirea, e o însușire umană,
e pretudindeni...
Tu te stingi...eu mă sting,ce ți-e drag piere:
Speranța,visele...iubirea.
Prin atâția oameni ,te simți singur..e pustiu.
lumea e un paradox construită din paradoxuri,
Un absolut nedrept,mincinos...
trăire si murire asta e viața...asta suntem noi...
piese pe un sah,ajungând in cele din urmă la sah mat..
sub formă de pământ,de eternitate în efemeritate...