Picături fermecate îmi desfată trupul,
Ploaia mă ia în dansul ei maiestuos.
Dansez printre cristale de apă
Și simt cum totul în jurul meu e magic.
"Cât de frumoasă ești tu, ploaie!",
I-am spus ploii într-o zi de toamnă melancolică,
Iar ea gingașă, mi-a udat simțurile
Și într-un imens botez am devenit una cu ea.
Zburam și dansam amândoua în ritmuri nebune
Pe muzicile închipuite ale cerului.
Eram liberă…
Simțeam că vin din cer și că în cer mă voi duce,
Era atât de frumos!
M-am tot minunat de acestă bogăție a naturii
Până când norii au deschis porțiile imperiului solar,
Iar Soarele, în toată luminăția lui a stârpit visele ude,
Mi-a luminat fața și ochii mei
I-a deschis din adânca reverie tomnatecă
Și-am privit paleta de culori a văzduhului, și…
Am aflat, cu bucurie, că din mine și ploaie
S-a născut strălucitul curcubeu.