Ce faci în seara asta, Doamne?
Pe uliți parcă e mai frig decât în celelalte toamne
Și-s câini mai mulți la porțile mâncate de rugină...
Doamne, eu nu mai am nimic... Că de-aș avea, te-aș invita la cină.

Da, știu, mi s-a mai spus cum că degeaba te chemam,
Că e mai bine la ei, e masa plină și perdele curate la geam,
Sunt biblii cu scoarțe aurite, cuvinte alese, haine bune...
Of, uite cum te țin de vorbă, iar minutele-aleargă nebune...

Mergi Doamne, mergi la ei și le fă sărbătoare!
Cum? Ce fac eu... și dacă inima din când în când mai doare...?
Dacă mai am medicamente zici, dacă mai plâng pe-ascuns?!
Hmmm, cred că te-am confundat. Atât! De-ajuns!

Tu nu ești Dumnezeu, ești un biet șarlatan
De-aceea ești acum aici, la poarta mea, a unui biet sărman
Și nu ești ridicat în slăvi prin albe și înalte catedrale,
De-aceea, acum văd, ai mâini rănite și picioarele goale!

Tu nu ești Dumnezeu, căci dac-ai fi,
N-ai fi aici, ai fi străin și departe prin ceruri pustii,
Năclăind roata lumii cu planuri murdare!
Nu, nu ești el, tu ești un oarecare!