sunt plămădit
din carnea lui Eros și sângele lui Bachus
priviți-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără niciun răspuns
inima este și vie și moartă
pe jumătate înșelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginație
dar mă aflu într-un timp fără spațiu și într-un spațiu acronic
(i se mai spune gaură neagră și vreau să atrag
toată materia ta)
secundele dansează striptease în fața plăcerilor carnale
cerșesc infinitului începutul sfârșitului
vreau să fiu Om așa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
și nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri și speranțe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porți către alte vieți
degetele astea menghină
ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde
colapsul iubirii
prăbușirea tuturor zeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinții au chipul cioplit în marmura albă și rece
eu mă închin la niște rămășite din lut
seamănă cu niște figurine
cu sânii tăi aduc și cu buzele tale
(unde ești, coloana mea vertebrală este infinită
și plină de sevă)
îmi pot crește frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
și-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

amintește-ți ce am simțit, îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorință
mai exist?