Atâta galben și noblete
Cu raze lungi și țipătoare,
De sub adâncul neclintit
Și negru ca o taina.

Presat de timp și atmosferă,
Se rupe din a sa barieră
Și se întoarce iarăși rege,
Între boltă și omenire.

Ca o pată ce nu tace,
Ca un punct ce nu cedează
Cea mai mândra dintre sfere,
Triumfătoare printre stele.

Stă, veghează, Demiurgul pare mut,
Un colos, din întamplare
Dar cu o istorie mare
Ce miroase, a chemare.

Toți și toate-n jurul lui,
Se opintesc șocate brusc,
Toți și toate încremenesc.

Această minge aurie,
Ce nu simte datorie
Fată de nimic și nimeni.
Însa pentru el, o pâine,
Nu e de pe azi pe mâine.