Sunt doar un prost, e mea culpa
Când gândesc cum mă seduse vulpea
M-am dus în cameră tras de cravată
Mi-am zis că ăsta-i demon, nu-i o fată

Simțeam în coaste unghiile, spinii
În noapte-aceeia mă-njurau vecinii
Mă striga-n continuu. Mâna pe gură.
Asta nu-i fată, e creatură.

Apoi, o dimineață cruntă
Ea-mi gătea ochiuri ca o sfântă
Și când îmi puse farfuria-n față,
Mi-am zis, femeia asta e o hoață

Căci îmi furase mintea-ndată.
Ce bune ochiuri, ce salată!
Simțeam un gol etern în țeastă
Asta nu-i fată, e nevastă.

Dar cât mister cu-această fată
Ea n-are mamă, n-are tată?
O fi dulgher, croitoreasă?
Femeia asta-i coana preoteasă.

M-am vindecat de orice bănuială
Când am primit cartea poștală
„Săruturi din Madagascar”
Asta nu-i fată, e fugar!


Și-nco scrisoare peste-un an
Cu-„mi pare rău, căci te iubeam”
„să îți explic să nu îmi ceri”
Asta nu-i fată, e mister!