Unde mă zbor eu,
cu penele-mi de piatră,
atât de fragil cusute,
de aripile-mi scurte?
Spre nufărul de pământ,
ce-ți simte umbra.

Unde mă alerg eu,
cu piciorele-mi frânte,
ciuruite de crevase sângerânde?
Spre un altar ascuns,
să-ți aduc o rugă.

Iată-mi firmiturile,
ce zvâcnesc pline de viață,
în fața picioarelor tale,
sănătoase și albe,
nepurtate, în ciorchini de spini,
și peste falii de stâncă,
ascuțite, sub măiestria
acelor de pin.

Iată-mă, ajuns la tine,
sub steagul dorului cumplit,
cu scările-mi rupte
și funiile-mi tăiate.