Azi îngerii sunt triști…
Au terminat de-mpărțit fericirea
Obosiți merg agale spre spaimele lor.
Un zeu mult prea mare, prea singur, prea greu
Săreaza cu patos, obrajii boccii.

Ochii lor veșnici nu mai zâmbesc.
Nu mai văd ceruri…
Nu mai trezesc
Din zale,din ruguri,
Din patimi,
Trupuri…

Zeul le vede tăcutele cazne…
Și nu se pricepe a-i alina
Ci doar îi cuprinde in tainice brațe
Și-i ține pe palme, ușor, la obraz,
Șoptește iubire, ascunde păcate,
Întunecă vremuri,
Descântă cu har…

Dar îngeri-copiii se sting
Pe-ntuneric…
Nu țipă,nu urlă,
Se sting doar ușor
Departe de zeul ce plânge din ceruri
Departe de zeul ce-i plânge cu dor.