tăcerea din umbra cuvintelor tale,
colindul acesta mereu și stingher,
pământ împietrit peste tălpile goale
aproape de locul căderii din cer,

tăcerea, un fel de privire aiurea
căzând peste irisul tău înghețat,
o ceață nebună ce-nchide pădurea
în sute de cercuri din lemnul tăiat,

ei bine, tăcerea aceasta întreagă
cu tot cu înghețul și formele ei,
te face să-mi fi mai aproape și dragă,
femeie tăcând între-atâtea femei.