poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-27 | |
E întuneric aici, e chiar sumbru
și-mi pare totuși amuzant, Da, îmi râd de întuneric, e plictisit... începe să devină enervant. Cineva a deschis ușa, Scârțâie îngrozitor... și asta mă enervează, de parcă îmi scărțâie cineva pe creier. Pătrunde o rază, întunericul devine diform... văd valuri de fum, parcă se îmbrațișează pe muzică de saxofon. Mă trec fiori. Probabil sunt pe-o fază, probabil ușa încă-mi mai scârțâie pe creier. Mă enervează. Iar fumul se unduiește în lungi sărutări, se apropie, se risipește, parcă face amor într-un extaz neîntrerupt, c-o sete nebună, ca un abator care iși cere sângele... Dar fără patimă, fără fior. Observ un copac, e în nori și eu sunt acolo, am lăsat în urmă fumul și examinez copacul, mă obsedează, e așa de negru, ca de carbune... dar simt în nări scrumul și cred că o să cad înapoi. Ah... același scârțâit din nou, îmi ies din minți. Cad în noroi, Începuse să plouă. Noroiu-mi este cavou. Și copacul a rămas solitar. Aș fi vrut să iau măcar un ciot, ca să le zic tuturor ce-am văzut, dar cine-o să mă creadă că crește un copac în cer... Aș fi nebună ca să sper. Ploaia se strivește de asfalt. Cade des și mărunt. Același scârțâit sonor, întorc capul cu groază... Exasperantă ușă. Mi-e părul cărunt, probabil sunt pe-o fază.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate