pulsez prin frigul parcului din titan și prin frișcă
asemenea omului de zăpadă topindu-se încet sub morișcă
și dacă puștoaica aceasta cu ochii de gem va mânca
toată vata pe băț
sigur am să mă dezvăț
să mai privesc de jos în sus
dinspre cizmele roz-bombon înspre căciula de lână cu moțul răpus

prin aerul de grătar și de bere la halbă
când râde dinții ei desenează petale de nalbă

de câte ori pieptul îi saltă țurțurii lacomi tresar
gem ca un pian dezacordat prăbușiți pe trotuar
gardienii publici oftează aburesc de caimac
bunicii pedanți îi privesc afectați unghiile date cu lac
poarta mare a bisercii se închide se deschide singură
– are tic –
fâstâcindu-se împiedicându-se preotul pozează în travestit cu batic

între blocuri și mașini de import
iarna petrece ca țiganii sub cort

ce încă nu s-a furat în curând se va sparge
portbagaje case cu uși de metal și garaje
țara aceasta e o turtă de zahăr ars
nu îi pasă
se topește între buze de curvă frumoasă