poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3858 .



20 de sec.
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andreigamart ]

2006-02-19  |     | 



20
tu te arunci sub mașină ai multă încredere
azi nu ai vobit cu nimeni și asta te face mai bun
ninge & este mai cald decât ieri te-ai dezbrăca
firesc dar haina nu se dezbracă
și nu îți închipui să faci mișcări bruște acum
când totul s-a aranjat perfect când nu mai simți
decât o împlinire stranie dar plăcută
fulgii nici ei nici mașina nimeni nu vrea să te supere
te arunci că abia se observă și haina ta e înceată

20
20 de sec e foarte mult
stai la semafor o femeie în stânga ta numără în gând
tu numeri cu ea și gândurile voastre îți plac
nu mai vrei să mori singur vrei să o întrebi
dar nu ai curaj buzele ei strălucesc natural
iar tu încordezi în buzunar pumnul tu te grăbești
cu toate astea fețele voastre sunt aceleași

20
asta a fost demult
te trezeai dimineața ieșeai la balcon
căutai pe cineva pe oricine în blocul de vis á vis
să-i faci semne cu mâna și să-i zâmbești
niște câini vagabonzi să se joace în ograda pustie
și mama să te strige la masă de undeva departe
unde nu mai poți ajunge singur
afară câinii se joacă între ei iar tu ești obosit
acum te las să suferi

20
nimeni nu poartă vreo vină femeia din stânga
este sfântă tu ai ieșit azi din baie și oricum
îți este silă ești murdar și afară vrea să ningă
te-ai săturat oricât ar fi ora te-ai săturat atât
de mult încât vezi cum se apropie mașini
foarte curate se apropie să te mângâie
și tu oricum te simți vinovat și le respingi

20
mai ești tânăr ceea ce înseamnă f. mult
aștepți noaptea și noaptea vine
și toți prietenii tăi vin să-ți vorbească
tu îi asculți & înțelegi și asta devine o noapte ciudată
revii la gândurile tale ca la o masă de lucru
totul e pe masă se lucrează mult
te crezi un bărbat frumos în timp ce
în stânga ta o femeie așteaptă și numără în gând
ai o durere frumoasă pentru femeia aceasta
dar nu o găsești

20
dacă mai amâni
într-o zi vei pleca la mare
va fi iarnă și vei arăta mulțumit
dar nu acum
acum ești friguros și nu ai bani și numeri degeaba
porți o haină călduroasă ești un animal trist în ea
te miști anevoios de aceea mai bine ai sta pe loc
la semafor oamenii se adună ești eroul lor
te gândești că nu vei reuși să arăți mulțumit
că 20 de sec e prea puțin
că oamenii sunt niște fiare

20
tu ești aici mănânci ceva ieftin
ai în fața ta un cuțit de bucătărie
în el o lumină stranie venind de afară
și o vină numai a ta
oamenii mănâncă alături respiră larg
aștepți ei se lasă împliniți în scaune
ochii lor se umplu de culoare
și obrajii și hainele

20
obrazul ei te atinge întâmplător
de fapt
tu te apleci după farfuria cu supă căzută pe jos
ea se împrăștie și nu înțelegi de ce ești
așa emoționat
apoi auzi cum praful se lipește
de podea și tu de obrazul ei
apoi împingi ceva cu picioarele ude până îți revii
apoi auzi multă liniște și un accident rutier
aveai dreptate

20
farmacii la tot pasul în orașul tău
asta înseamnă că ești bolnav
grav bolnav și ai frică de moarte

dar eu îți sunt alături în fiecare om sunt eu
eu sunt marea și cuțitul și dragostea
ta de viață eu sunt viața
eu am trimis o femeie să te bucure
eu sunt mașina cu 4 uși care așteaptă un semn
de cealaltă parte a străzii
dă-mi un semn

20
dacă am văzut soarele ridicându-se
deasupra orașului în care nu aș vrea
să mai stau nici-o zi
te voi înțelege când ieși din casă și ai
câteva drumuri pe care să mergi
vecinul își plimbă gânditor câinele prin ogradă
tu îți observi umbra pe jos foarte lungă
ca un cadavru fără mâini în zăpadă
te întorci în casă și acoperi geamurile
cu pătura ești aproape nevăzut

20
degetele tale nu mai tremură ca înainte
fața ei nu te mai sperie fulgii cad
în america toată ziua acoperă toată america
iar tu stai pe întuneric tu ești avionul cela
cutia neagră de la avion
te-ai pierdut te-ai strecurat sub pat
acolo picioarele tale stau drepte
fața ei se vede mai limpede
praful e peste tot clădirile mai aproape
buzele ei strălucesc natural
și se mișcă în ritmul gumei de mestecat

20
era exact cum mi-am închipuit
îți place să te gândești la tot ce se mișcă frumos
la o casă pe plajă la un val uriaș venind peste voi
tu stingi lumina valul se apropie tu te apropii
ea zâmbește își dă jos rochia

undeva e război undeva departe se împușcă
și mie îmi place cum ea zâmbește
și mai departe tot

20
părul ei roșcat trece pe stradă
strada sunt eu am o mie de brațe
te duci la universitate să-i dai foc
la copaci la casă la hainele tale
la păsări la trecătorii cuminți
la troleibuzele murdare la televiziune
la armată la armele lor kalașnikov
intri în alimentară să-ți astâmperi setea
să dai pe gât o 100 gr de votkă
și alimentara arde
în timp ce te trezești
în timp ce eu aștept afară

20
puteam să nu fac nimic fiindcă m-am săturat
îmi repet asta ca un bolnav
m-am săturat mai departe este degeaba
să mă gândesc la temperatura
corpului tău ea se bifurcă și e normal

trupul tău nu arde
trupul însă e gata gata

trebuie să te ascunzi ei vor înțelege
eu cel puțin te înțeleg

20
departe
e cald acolo soarele în zenit urcă
ușile se deschid singure se închid
aerul se oprește în plămâni
mâna ei se oprește și ea acolo
plămânii tăi se desfac
ca o floare și albinele vin pe fereastră
și îți aduc miere și tu respiri dulce
apoi albinele pleacă și soarele
coboară peste ocean iar tu
cu pieptul desfăcut larg
le urmărești din pat depărtându-se
cineva mai era lângă tine dar nu mai ții minte

o mână îți mângâia plămânii negri
toată seara
e visul meu

20
e bine așa
m-am spălat pe față fața mea tânără și visul
devenea realitate în același timp

tu stăteai pe scări la catedrală
priveai cum albe crengile copacilor
tremură și parcă ningea numai acolo
unde stăteai tu și așteptai
aburul ce îți ieșea pe gură
și tu te gândeai să pleci undeva
cu el poate chiar în biserică
să intri cu el

20
deschide frigiderul și ai să vezi
în el atâtea lucruri concrete
pe care nu le vei putea crea niciodată
fiindcă ești altcineva

ești o cană spartă la care ții foarte mult
o strângi în mâini și-ți aduci aminte
de tine vesel mergând prin pădure vara
urmând o femeie ușor îmbrăcată
toți oamenii-s plecați la mare demult
și iarba deosebit de verde și fragedă
gemând sub picioare

dar nimic din asta nu este adevărat
sau mai bine zis pentru tine nimic
din asta nu este adevărat
însă

20
totul cum spuneam există
eu pot face lucrurile adevărate
și ea într-adevăr există
cred că doarme acum
și în afară de ea mai sunt miliarde
de femei peste tot care unele dorm
altele nu unele spală vesela
altele mătură unele fac mâncare
altele fac naveta unele fac dragoste
altele fac dragoste unele sunt tinere
altele nu mai sunt dar toate există
și sunt reale

20
mâine la noapte va ninge abundent
și eu nu voi putea să-ți vorbesc despre asta
despre asta vorbește numai
doamna din radioul meu vechi
mie îmi crapă buzele nu mai
zâmbesc zile întegi dar
mâine va ninge f. frumos și eu
ascultând radioul îți voi face un ceai
voi pune în el 5 lingurițe de zahăr
acum pentru mine nu mai contează
cine ești tu - tu ești un sunet plăcut

20
poemul ăsta e bun pentru toți
e dimineață
și nu te grăbești nicăieri
vezi un troleibuz urcând cu greu dealul
șoferul ține din răsputeri piciorul
pe accelerator soarele îl orbește
din varful dealului acolo este orașul
acolo
tu însă rămâi pe loc
aici
unde ți-i cunoscut totul
poemul ăsta e bun e aproape
perfect
și tu ai înțeles asta

20
poemul ăsta e bun pentru toți
mai ales începutul mai ales acum
capul tău e ușor mâna ta e ușoară
ai mulți prieteni adevărați prietenii mei
ai multă liniște adevărată liniștea mea
viața ta se repetă
viața ta adevărată se repetă
și ești permanent în viață
dacă lângă tine s-ar prăbuși o casă
iată casa se prăbușește
și în jurul tău e atâta viață
că nu se vede nimic
eu pot face toate astea pentru tine
și pentru toți și pentru fiecare

20
poemul ăsta e bun
e aproape dimineață
și tu ai uitat încotro te-ai pornit
stai pe trotuar și numeri
și zăpada în jurul tău se topește
ești cald ești îmbrăcat călduros
și nu poți decât să numeri să transpiri
vezi o mașină albastră f. scumpă
și numeri și ea se apropie ca o mașină
crezi că ar putea să devii gândul ei sufletul ei
și al tuturor
da
visul tuturor f. repede & f. scump
de culoarea cerului

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!