În fiecare noapte când tu adormi îți voi fi cântecul
Voi fi porumbelul care nu te lasă în somn, ci te uită,
Lângă cana de apă,
Unde ești tu, un alt porumbel
Poate, păsările nu sunt date să stea împreună
Ci mereu aleargă unul după celălalt, adică eu
Uit să beau din căni de apă,
Ci fug după tine, tu ai văzut porumelul cum aleargă după cealaltă,
Ci alerg alerg încerc să scap de tine și mă uit, cu un ochi mov,
După rana de verdeață, care este un altfel de rană...
Așadar
Lasă-mi ultimele vorbe lângă caldă cana de lapte
Uită-mă! dacă nu îți sunt leac
Și iubire deplină
Și lasă-mi colivia în pace, va intra cineva potrivit
Pe un fel de culoar de piatră, până în inima mea
Și sunt pietricele pe jos sau sunt frunzele mele e un frunziș
Imaginar, ca o iconiță
Nemofturos, un alt porumbel, sau poate Dumnezeu
în chip de porumbel, să îmi sfințească
pătura de stele, de la fereastră, și Biserica care
Se vede de la balcon
Pe un pervaz stau porumbei
Și zbiară înspre biserică o biserică ce vuiet în Biserică parcă
Să mă scape de tine, să te duci
Ding, ding, e un clopoțel scump, dar nu știu cine îl mânuiește, parcă e
Un fel de pas
Să mă lași să nu te mai iubesc căci e un nonsens
Unde ești,
Când în mâna mea îmi ciugulesc păsări
Dar nu sunt porumbei... Vrăbii.
Sunt o vrabie așa e că sunt vrăbiuță
Mă gătesc ca să îți fiu din nou urâțică și mov și amărâtă
În modurile tale multiple
Sunt prea urâtă sunt prea frumoasă sunt prea sus prea jos, prea deșteaptă,
Sau prea prostuță, port mărimea L sau M
Dar tu nu pricepi nimic sau știi prea multe
Dumnezeu iubește și vrăbiuțele
Cu atele dumnezeiești după ele
Și le sprijină, ele vorbesc cu Dumnezeu care umblă
Și o Biserică și un porumbel, și intră Iisus să mă plângă
Cine plânge de ce plângi
Sunt Iisus, nu se întoarce, nu vine, pleacă! Pleacă!
Cu o colivie deschisă pe care intră
Unde îți sunt tălpile

În zarzăr, se aud fructele e un fel de simfonie când se desprind de copac
Este toamnă, o toamnă amară, în depărtări - se ridică un Paradis lat
Și frunzele rămân, dar frumoasele fructe pleacă pleacă pleacă
Să adunăm zarzăre, pentru că lumea pleacă în lumea largă, se duce, pe sănii albe
În iarnă, trase de reni... ”Tremur...” Cine e Moș Crăciun? O femeie... Un concert de muzică nu se mai termină... Zarzării... Sunt...