Un duh al dimineții reci
Mă-ntreabă răul ce o fi,
Eu îi răspund cuvinte seci:
Să n-ai la cine te gândi.

Să râzi la veselii trecute
Ce nu se mai pot trăi,
Să nu vezi chipuri cunoscute
În drumul tău de zi cu zi.

Răul e liniștea din pat,
Mai dureroasă ca un spin,
Spartă prea des de un oftat
Ascuns sub numele de "chin".

Să n-ai cu cine bea cafea,
Asta e râul, să nu ai,
Să uiți că ai avut cândva
Iar dacă ai, să vrei să n-ai.

Răul ești tu fără sonor
Când crezi că toți te-aud,
Ești soare crud, toropitor,
Pe-un fir de iarbă ud.

Să n-ai cui mirosi un gât,
Răul cam a unsta-ar fi,
Să ai simptome de urât
În tot ce faci, noapte și zi,
Să vrei să mori și să nu poți,
Să nu simți ce e viața,
Să vrei să îi ucizi pe toți,
Să nu guști dimineața,
Să nu știi să înoți în dor,
Să nu fi iubit vreodată,
Să treci prin viață prea ușor,
Cam asta este răul, iată.