iubire, dar cuvântul acela nu voia să sufere de singurătate,

s-a alăturat celorlalte cuvinte.

noi, solidari cu ele, într-o juxtapunere de gesturi,

înșiruiam pe tabla lumii agrafele din părul tău

ca pe niște ancore pentru singurătăți.

și-am refuzat invitația corăbierului mut

de a ne trece pe celălalt mal,

mai ales că nu ne îndoiam de existența unuia în celălalt,

cel puțin ca o pecete

de care buzele nu-s niciodată străine.

și nu conta dacă nimeni nu avea să ne înscrie

în cartea singurătății, cu drept de liberă trecere.

*

iubire, știu că ești steaua cea mai de preț

care strălucește și între norii absenței.

tu apropii depărtările și le faci portativ pentru cântec.

ochii tăi sunt armonii

care vibrează în acord cu bătăile inimii.

buzele tale sunt arcul

pe sub care trec victorioase cuvinte nespuse.

ne vom strânge, cândva, amândoi, în lumină,

doi fotoni eliberați de constrângerea întunericului,

vom pluti liberi către un alt început.

cuvântul se va scrie singur,

se va naște o lume.