sala freamătă de poezie
ca din senin
se simte un parfum
de vin

dependența de poezie e ceva
similar cuiva

la început se îmbată dintr-un pahar de zaibăr negru
mucegaiul dispare arghezian
în flori vesele
orizontul e o mare cu sclipici din pene de pescăruși
soarele pălăria de paie a iubitei
amăgirea spațiului personal se prelinge încet
broboanele ies din tâmple reci perle marine

apoi dintr-un pahar de busuioacă rozé sec
plusează la două
după o vreme se ține bine până la următorul
și următorul este perfect în măreția vieții
cu fiecare sorbitură își uită coordonatele
mucegaiul devine sticlos și ia forme agravante
de indiferență

congruențele sunt depășite de mult într-o
amețitoare presupusă mulțumire
cu aromă de odobești alb nimeni nu te mai știe
ești în stare de levitație în propria absorbție de binefaceri
dionisiace încât atunci dă poezia peste tine
ea nu e altceva decât un dicton din care se revarsă adevărul
beția de cuvânt e nobilă

încă un pahar