Uneori visez să ies când plouă pe stradă,
Să mă plimb fără chip, să mă lepăd de nume,
Îmi doresc un potop sub care lumea să vadă
Cum fac cea mai mare greșeală din lume.

Și mă văd fericit în diluviul stradal
Cum mă înec minunat în șuvoaie divine,
Pentru că vreau să greșesc, să fiu anormal
Să n-am nici umbrelă, nici haine pe mine.

Zâmbesc larg, chiar așa mă visez deseori
Deși sub potop nu o duc foarte bine,
Mă bat doi jandarmi, mă jignesc trecători
Și răcesc iar un domn dă cu pietre în mine.

Simt gustul sărat de sânge în gură
Dar eu mai departe mă plimb gol în ploaie,
Nu simt nici durere și nu simt nici ură
Pentru cei ce mă bat că mă plimb fără straie.

Brusc, încetează să dea și privesc toți uimiți
Un curcubeu ce-a ieșit după ploaia cu spume,
Ei mă iartă pe mine, eu îi iert pe tâmpiți,
Curcubeul... cea mai mare iertare din lume!