La început a fost doar clipa,
Timp înghețat în nemișcare,
Muzeu încremenit în sita
Cernând a anilor uitare.

Un vraci bătrân apare-n poartă,
Șuvoi de stele plâng pe cer,
O lume nouă mi-se-arată,
Încununată de mister.

Mă înfior, vibrez în noapte,
Caut răspunsuri nepătrunse,
Glasuri de clopoței și șoapte,
Pierdute-n vorbele nespuse.

Vreau să alerg, pasu-mi îngheață,
M-afund în visul meu ceresc,
Noaptea se pierde-n dimineață,
Iar mie aripile-mi cresc.

Plutesc visând printre cuvinte,
Ce oameni mici se văd de Sus...
Aceleași întrebări șoptite,
Rămân din nou fără răspuns.

Lumina zilei se-nfiripă,
Am ochii mari, viața se scrie
La început doar cu o clipă,
Un semn, un zbor, o poezie.

Un început fără urmare,
Metropolis...o utopie,
Prea obosit trupul mă doare,
Cuprins de-o dulce reverie.

Am adormit târziu aseară,
Înconjurat de nepătruns,
O lume-n-ntr-un muzeu de ceară,
Topindu-mi visul din trup smuls.

Mai am dorințe nesădite
Azi focul vieții e prea sus,
Cuvinte-uitate, necitite,
Și-o viață ce prea trist s-a dus.

Dorința mea, o Tu Morfeu,
E să visez mereu, mereu, mereu...