în marea operă de iubiri preamărite
cuvintele sunt de lumini plămădite,
precum stelele din întuneric răsărite
cu străluciri de univers gândite.

lumea e minunată, nu e un secret,
se împlinesc vise în lumini plutitoare
freamătul meu vreau să fie discret,
să fiu cu sensurile vieții protectoare.

soarele îmi vorbește, pământul la fel,
înțeleg ce drum mai am de urmat,
lumina mă lucrează ca un sfredel
suspine, regrete în minte a curmat.

și zi de zi ființa îmi hrănește,
acum știu că universul mă iubește.