dacă pământul nu ar fi rotund și nu s-ar

roti în continuu, toate râurile care se scurg

chiar acum în mare ar da pe dinafară,

s-ar produce subit o mare inundație, peștii, care

sunt mai mulți decât oamenii (până la urmă

se cunosc peste 31.000 de specii de pești și doar

vreo duzină din specia homo) s-ar așeza în locul

nostru la cozi, și-ar face trupe, ar promova

amfipopul cu backing vocals de corali și stele

de mare și percuție din bocanci, cu talpa

bleagă, și ne-ar lua femeile, de data asta din

dragoste nu pentru produs, iar pe noi ne-ar

trimite la ocnele de sare, unde, din când în

când mai trece byron să filmeze un live pe

bluray sau un sculptor care se pregătește de

marele debut, sculptând în sare cum rocky

se antrena să îl învingă pe apollo bumbăcind

carcase de vită într-un megafrigider

dacă pământul ar fi plat, însă totuși s-ar mișca

continuu, întreg oceanul planetar ar împroșca

planetele vicinale, ca o mașină nesimțită

care în loc să evite bălțile le ia din plin numai

ca să te umple pe tine de zoaie, noi toți am

călători ca pe o interminabilă bandă de alergare,

ne-ar fugi tot timpul pământul de sub picioare

clipa asta minunată nu se-ntoarce niciodată momentul

primei iubiri te transformă-n amintiri din

vremea când ne prefăceam a fi manechine

pentru a învăța să ne stăpânim râsul la toți

care se preling pe lângă noi scurg ca găinile bete

și o luam noaptea pe jos prin parcul ioanid, unde,

invariabil se lăsa cu pupici și erecție, șoferii

profesioniști și-ar pierde funcția de conducere,

automat salariu diminuat și-un abdomen tonic și plat.

de fapt cui naibii îi pasă cu adevărat de paradigmele

ăstea dacă nu numai omului schimbător, doar

lui pe pământ rătăcitor, câtă vreme noi locului ne

ținem, cum am fost așa rămânem: marea și cu

râurile, lumea cu pustiurile, luna și cu soarele, codrul

cu izvoarele, ciobanul mioritic cu mioarele, șosetele

de masaj cu puncte, vara, cu sandalele, sărmăluțele

în foi de varză cu oalele și battersea power station

cu furnalele.