sufletele noastre se caută iar
aleargă prin stepa tăcută a poeziei
pe buze se naște un zâmbet de jar
pornim pe rând în vremea freneziei.

gândul drag de-a te ști lângă mine
mă poartă cumva peste ninsul hotar
aduce cântecul aproape de mine
și-mi scrie o slovă de sânge hoinar.

știu că nu pot controla anotimpul
singurătății cu tristețea în piept
dar dacă aș ști să croiesc timpul
m-aș simți nemuritor și înțelept.

mai știu că poezia e a doua mea casă
să rătăcesc printre tăceri nu mă lasă.