Mă gândesc iar la tine,
gândul e cel ce mă trezește
în puterea nopții
să desenez pe cortex
cu dendritele neuronilor
note muzicale din aria inimii,
gândul îmi coafează pixul în foarfeca dinților,
care atunci când prinde hârtia,
îi dănțuie spatele în pași de vals
printre linii croite,
așternând versuri pentru tine,
gândul îmi face degete
care n-au cunoscut niciodată pianul
să mângâie armonios tastatura
ce umple pagini și pagini
cu scrisori de dragoste
și iarăși gândul
îmi luminează pântecul telefonului
ca o mare netedă-n palmă
scânteiată de lună
îndemnându-mă să-ți vorbesc prin aplicații,
gândul la tine,
la dragostea ta.

Am nevoie de dragostea ta,
mi-e necesar
să știu că iubirea
ne va învălui în farmecul zilei de mâine
în plapuma cuvintelor
așternute prin noian de atingeri.
Am nevoie ca respirația ta
să-mi umple acinii
cu ozonul vieții.
Am nevoie de dragostea ta
de dragostea noastră,
să înțelegem că fără iubire
am vâsli în amonte pe Iablanicioara
și m-ar uda păreri de rău
că nu mi-au crescut
palmele unui mare canoist.