Orfan de mistere,
Neștiind limba cuvintelor de pasăre
Nu duc spinarea universală a senectuții

Porunciți vremii urcăm la mansarda văzduhului
Acolo
Ne înfigem steaguri de apă într-un oxigen de piatră
Navigăm prin aer,
Corabia intră
În interiorul rațiunii tăind capete de gând

Urlu cu o tăcere pe limbă
Brațele
Au îmbrățișat umbra aruncată
Dintr-un zbor negrăit