Când te iubeam



La margine de lume, într-o poiană
O dulce pătură de viață
Se zărea după o liană
Ca un vis aievea-n față

Și-un covor înmiresmat
De viorele și grăușoare
Mă vrăjea, și îmbătat
Mă prăvăleam de pe picioare...

Atunci de nicăieri mă pălmuia
O idee de contopire
Și povestea mă prindea
Iar eu plecam de tot din fire,

Mâini de fluturi mă chemau
Pe-o cărare răzvrătită
Legat la ochi mă conduceau
Spre-o regină cu ispită

Iar natura răsuna
De prinprejur, de pe sub mine
Greieri, păsări chiar și cununa
De ramuri blânde-n minte-mi vine...

Mă uimeai femeie pură
Cu privirea ta voioasă,
Și-acum o caut, poate-n umbră
M-a ales și mi-e mireasă...

Îi priveam negruții ochi,
Pictau eteric un tablou
Dar cerul era bazaochi
Și l-a plouat încă de nou!

Dar în brațele ei înghețam,
Ah ce dulce paralizie
Nici nu simțeam că-ncet muream
Căci eram lângă tine

Și credeam că-s într-o oază
Veșnică și vie
Dar eu mă-nnecam în vază
Și mă scurgeam pe o hârtie...