Un spin de trandafir, rupt dintr-o rugă
Eu l-am înfipt în rugul ce-ai lăsat,
Ca lava dragostei si mâna ta să fugă
Spre lumea mea, in noapte furișat.

Și din cenușa odihnită-n soare,
Am pus acum o lacrimă de vin,
Și o frământ in formă de scrisoare,
Să fac o coală albă de suspin.

Apoi am s-o întind la o rîscruce,
Pe coama unui vânt descătușat
Și când vor vrea potcoavele-i năuce,
O va așterne-n drumul tău visat.

De abia atunci, să iei calea femeie,
Să ne-ntanlim în altă viaț-a mea,
Îți las în somnul tău aceiași cheie,
Ce-o foloseai în frăgezimea ta.

Pe aceiași pernă încă-mi doarme
Cu palma ta pe-obraz, același vis,
Nici îngerii nu-au reușit să-i sfarme,
Surâsul său, de-un rosu paradis.

Tu așezată pe un tron de nuntă,
Eu mă cobor din nou pe-același geam,
Nici fruntea grea nu am și nici caruntă,
Doar un poem ce-n raze îl rosteam